Președintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, că legea fundamentală trebuie modificată, liberalii optând pentru o republică parlamentară care ar elimina riscul unui regim autoritarist.
Liderul PNL le-a vorbit tinerilor liberali de la Costinești despre viziunea PNL asupra revizuirii Constituției, reluând una dintre temele predilecte ale atacurilor la adresa președintelui Traian Băsescu, fără însă a-l nominaliza.
Tăriceanu a vorbit despre "excese de autoritarism care apar chiar dacă au trecut 17 ani de la căderea comunismului", despre "unii care încearcă să acumuleze puterea în mâinile lor", dar și despre mentalitățile de genul "părintele poporului" care trebuie să vegheze asupra binelui națiunii, mentalități care reprezintă remi-niscențe ale regimului dictatorial de dinainte de 1989 și cărora unii români le sunt în continuare prizonieri.
Tăriceanu a explicat că actuala Constituție oferă atribuții executive atât președintelui cât și Guvernului, motiv pentru care se creează ambiguități și confuzii.
"Atunci când atribuțiunile nu sunt bine definite sau, mai grav, atunci când există interpretări personale ale Constituției din partea unora care sunt chemați să conducă, sigur că derapajele, conflictele, nu pot să fie evitate. Și este ceea ce din păcate s-a întâmplat în România în ultimii doi ani și jumătate. Acest lucru a marcat buna funcționare a unora dintre instituțiile importante ale statului român, a creat confuzie la nivelul cetățenilor, la nivelul UE, a celorlalte state", a spus Tăriceanu.