Taxele și impozitele locale de la Medgidia vor fi majorate cu 20% de la anul
Articole de la același autor
Consilierii locali din Medgidia au discutat la ultima ședință și proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi referitor la "Stabilirea impozitelor și taxelor locale aplicabile în anul fiscal 2014".
La final, proiectul a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobat. Așadar, pentru susținerea proiectelor și activității specifice într-o autoritate publică s-a propus pentru anul 2014 majorarea nivelurilor impozitelor și taxelor locale cu 20%, având în vedere că municipalitatea nu a mai majorat impozitele și taxele locale din anul 2008 și până în prezent.

Articole din aceeași secțiune
Miercuri, 22 Mai 2013
Luni, 01 Iulie 2013
Luni, 01 Iulie 2013
Luni, 01 Iulie 2013
Luni, 01 Iulie 2013
Luni, 01 Iulie 2013
Luni, 01 Iulie 2013
Luni, 01 Iulie 2013
Luni, 01 Iulie 2013
Luni, 01 Iulie 2013