Primarul Mangaliei, Cristian Radu, s-a întâlnit, recent, cu reprezentanții taximetriștilor din localitate pentru a dezbate mai multe probleme cu care aceștia se confruntă în desfășurarea activi-tăților curente.
În cadrul discuțiilor, care au avut loc la Casa de Cultură, taximetriștii au semnalat mai multe aspecte ce țin de serviciile specifice derulate pe raza orașului și stațiuni. Ei și-au exprimat nemulțumirile vizavi de parcarea în stațiile de taxi a celorlalte autovehicule, fapt ce împiedică desfășurarea activității în condiții optime.
Alte aspecte semnalate edilului Cristian Radu au făcut referire la taximetriștii care nu dețin for-
mele legale pentru practicarea taximetriei, precum și la regân-direa taxei de stație. O altă solicitare din partea taximetriștilor a vizat eliminarea sau reduce-
rea taxei de tramă stradală în cuantum de 200 de lei. Edilul Mangaliei a dat asigurări că toate doleanțele lor își vor găsi rezolvare.
"Am luat act de dorințele dumneavoastră și vom dezbate împreună cu factorii decizionali din primărie această taxă de tramă stradală. Dacă doar unii trebuie să o plătească, vă spun că nu susțin o asemenea cauză. Totodată, vă reamintesc că respectiva taxă a fost creată exclusiv pentru modernizarea infrastructurii din oraș și stațiuni, însă cei vizați nu trec pe la primărie să o achite. Ne dorim toți străzi asfaltate la standarde înalte, dar nu contribuim cu bani la bugetul local", a declarat edilul Cristian Radu.
Cu aceeași ocazie, primarul a mai explicat că proprietarii de autovehicule parcate pe domeniul public vor fi amendați și că Poliția Locală va interveni în cazul în care se constată o abatere de la normele în vigoare privind serviciile de taximetrie pe raza municipiului Mangalia.