Tinerii din PDL susțin demersul celor din Educație

80
Tinerii din PDL susțin demersul celor din Educație - 21475-1384434444.jpg

Articole de la același autor

Tineretul Democrat Liberal continuă să sprijine demersul Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și al Consiliului Național al Elevilor (CNE) privind alocarea unui buget de 6% din PIB pentru educație. 


"Ne alăturăm acțiunii acestora de a lua atitudine în fața nepăsării actualilor conducători și susținem formele de protest la care au apelat pentru că împărtășim opinia potrivit căreia educația reprezintă o investiție, nu un cost, fiind cea mai importantă resursă pentru societate. Organizația TDL susține protestele începute la București și în localitățile din țară și, în egală măsură, critică reacția ministrului Educației Naționale, Remus Pricopie, care a declarat că nu are nicio problemă privind greva japoneză inițiată de Consiliul Național al Elevilor, precizând că respectă dreptul acestora de a se exprima liber. Felul în care a reacționat ministrul Educației Naționale este primul semn că actuala guvernare nu ia în seamă revendicările elevilor și rămâne nepăsătoare în fața prăbușirii treptate a sistemului de educație slab finanțat. Tăcerea politicienilor aflați astăzi în funcții de decizie publică indică, de asemenea, dezinteres vizavi de strigătul acelora care beneficiază direct de sistemul de învățământ", susține Cătălin Burcescu, purtător de cuvânt TDL. Tinerii din PDL cer Guvernului să își respecte propriile asumări și angajamante făcute și să trateze corespunzător învățământul. 


"Este știut faptul că un buget insuficient conduce la rezultate negative ale educației, care afectează studenții și universitățile, elevii și profesorii din sistemul preuniversitar. Rezultatele dezamăgitoare ale celor două examene importante în viața unui tânăr, Bacalaureatul și Evaluarea Națională, pot fi, într-o măsură sau alta, efectele negative ale subfinanțării. Totodată, reamintim că Tineretul Democrat Liberal a proiectat o strategie pentru educație, o adevărată prioritate națională. În acest scop, toate organizațiile din țară ale Tineretului Democrat Liberal au strâns semnături pentru alocarea unui procent de 5% pentru educație și 1% pentru cercetare. Considerăm că acest lucru ar însemna acces neîngrădit la educație de calitate până la absolvirea liceului, stimularea elevilor către învățare spre a obține performanță. România are șansa de a-și crește competitivitatea investind inteligent în educație și cercetare. Succesul în educație stă la baza progresului tehnologic și a dezvoltării economice", a mai spus Burcescu.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3866 secunde