TRAGEDIA DIN "COLECTIV". Premierul interimar, Sorin Cîmpeanu, le-a mulțumit partenerilor externi

83
TRAGEDIA DIN

Articole de la același autor

Prim-ministrul interimar Sorin Cîmpeanu s-a întâlnit cu șefii misiunilor diplomatice la București ale statelor membre ale Uniunii Europene, a SUA și Canadei, informează Biroul de presă al Executivului. 


Potrivit sursei citate, Cîmpeanu a mulțumit pentru solidaritatea pe care partenerii externi au arătat-o pentru România și pentru tot sprijinul acordat celor aflați în suferință, în special pentru asigurarea tratamentului de specialitate. 


"În cadrul întâlnirii au fost prezentate principalele acțiuni întreprinse de autoritățile din România în sprijinul persoanelor care au avut de suferit în urma tragicului eveniment din clubul Colectiv, situația prezentă a celor spitalizați în România și a celor care au fost transportați pentru tratament în străinătate. Au fost discutate posibilitățile de sprijin, în continuare, pe care partenerii din străinătate îl pot oferi, modalitățile concrete prin care acest sprijin poate fi alocat cât mai eficient și coordonat pentru cei aflați în suferință", mai relevă comunicatul citat. 


La întâlnire au mai participat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0183 secunde