Traian Băsescu: Am învățat o extrem de dură lecție a crizei

399
1 min citire
Președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la Strasbourg, că România a învățat o lecție extrem de dură a crizei economice. El a adăugând că, în prezent, țara noastră trebuie să nu mai împrumute bani pentru o protecție socială neacoperită din resurse produse din economia internă.
"Pentru a asigura resursele necesare protecției sociale trebuie să producem performant în România și să nu mai împrumutăm bani pentru o protecție socială neacoperită din resurse produse de economia românească", a afirmat președintele Traian Băsescu, în plenul APCE.
În fața parlamentarilor prezenți, Traian Băsescu a evidențiat faptul că România a fost nevoită să aplice o serie de măsuri economice "dificile", menite să relanseze economia.
"România a luat câteva măsuri extrem de dificile într-un moment dificil. Am avut o creștere explozivă în perioada 2004 - 2008 după care o creștere negativă foarte puternică, minus 7,4% în 2009 și minus 1,9% în 2010 cu perspectiva reluării creșterii economice în 2011. Am învățat o extrem de dură lecție a crizei. Creșterea noastră explozivă a fost bazată pe stimularea excesivă a consumului și pe dezvoltare imobiliară. Decizia pe care am luat-o a fost ca România să-și aștearnă perspectiva de dezvoltare nu pe stimularea consumului, ci pe dezvoltare durabilă", a precizat președintele Băsescu.
De asemenea, el a subliniat că România a luat măsuri foarte dure pentru a crea resurse pentru investiții, menționând printre altele faptul că, anul 2010, au fost reduse salariile în sectorul bugetar cu 25%.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0282 secunde