Traian Băsescu, din nou la mâna Parlamentului. PNL vrea să boicoteze ședința

231
< 1 min citire
Traian Băsescu, din nou la mâna Parlamentului. PNL vrea să boicoteze ședința - salaplenparlament-1346067281.jpg
Camera Deputaților și Senatul se reunesc, astăzi, de la ora 15.00, pentru citirea hotărârii Curții Constituționale privind referendumul din 29 iulie pentru demiterea președintelui. Ion Iliescu și Ioan Gișe cer Parlamentului corectarea deciziei CCR, iar mai mulți parlamentari PNL boicotează ședința de plen pentru a nu fi cvorum.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat astăzi că sunt foarte mulți parlamentari ai PNL care nu doresc să participe la ședința de plen reunit, luând o decizie "individuală de boicot", iar aceștia nu pot fi obligați să ia parte la citirea unei decizii a CC pe care o considerată incorectă.
Este de așteptat ca la ședință parlamentarii să aibă intervenții, una dintre acestea putând fi a senatorului liberal Ioan Ghișe, care a declarat că a pregătit proiecte de hotărâre care vizează ca Parlamentul să decidă valabilitatea referendumului de demitere a președintelui Traian Băsescu. Ghișe ar urma să prezinte aceste propuneri și în partid, la ședința de luni a grupurilor parlamentare ale PNL, informează Mediafax.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0365 secunde