Traian Băsescu face ordine în "confuziile" lui Dan Voiculescu

1133
Președintele fondator al PC, Dan Voiculescu, desemnat de Mircea Geoană să asigure președinția Senatului până în 7 august, i-a transmis, ieri, șefului statului, Traian Băsescu, o scrisoare în care îi cere să reformuleze solicitarea de convocare a sesiunii extraordinare, respectând procedurile, precizează Mediafax.
Traian Băsescu i-a răspuns liderului conservator, clarificându-i acestuia confuziile legate de data convocării ședinței extraordinare, respectiv "prima parte a lunii august". "În mod firesc, prin această formulare, am avut în vedere perioada 1-15 august 2010. Am înțeles să propunem această formulare decentă, cu privire la durata sesiunii extraordinare, pentru a da posibilitatea Senatului României să-și stabilească programul de activitate în acest interval propus. Dacă formularea «în prima parte a lunii august» vă creează confuzii, mai mult sau mai puțin formale, cu privire la intervalul în care urmează a se desfășura sesiunea extraordinară a Senatului României, vă solicităm să luați act că înțelegem ca această sesiune extraordinară să se desfășoare în perioada 1 august - 15 august 2010", se precizează într-un comunicat transmis ieri de Administrația Prezidențială.
În ceea ce privește ordinea de zi, președintele a menționat că aceasta va rămâne neschimbată (va cuprinde proiectele de lege necesare pentru accelerarea actului de justiție), sugerându-i lui Dan Voiculescu să se adreseze Biroului Permanent al Senatului României pentru a include într-o altă sesiune extraor-dinară celelalte proiecte propuse.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9674 secunde