Traian Băsescu: Voi fi parlamentar numai dacă va fi nevoie

140
1
1 min citire
Traian Băsescu: Voi fi parlamentar numai dacă va fi nevoie - traianbsescu-1472744532.jpg
Președintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, joi, că PMP îndeplinește condițiile pentru a avea grup parlamentar la Camera Deputaților, afirmând că va candida la alegerile parlamentare numai dacă va fi nevoie."Numai dacă va fi nevoie", a declarat președintele PMP, Traian Băsescu, la finalul întâlnirii cu deputații noului PMP, organizată la Camera Deputaților, la solicitarea jurnaliștilor.
Traian Băsescu a susținut că PMP îndeplinește criteriile pentru a avea grup parlamentar la Camera Deputaților. "Deocamdată avem cinci senatori și 33 de deputați. Avem condiții să avem grup parlamentar la Camera Deputaților, ceea ce se și încearcă (…)", a susținut președintele PMP, potrivit romanialibera.ro.
Traian Băsescu a afirmat că PMP a stabilit și prioritățile legislative pentru sesiunea parlamentară care a început- proiectul de lege privind primul loc de muncă, inițiativa fostului grup UNPR cu privire la construcția de creșe și grădinițe, precum și legea sănătății depusă la Parlament în 2015, "care a strârnit mânie în ianuarie 2012, iar acum se vede cât este de necesară".
Președintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, joi, că parlamentarii care au intrat în PRU "vor da bir cu fugiții" când vor vedea unde au intrat și a adăugat că România nu are nevoie de partide extremiste. "Nu aș vrea să credeți că este un atac la un partid valoros care se naște. România nu are nevoie de partide extremiste. Acest partid va fi urmărit toată viața lui dacă va avea viață, eu sper să nu aibă, de momentul în care președintele partidului arunca de pe scenă drapelul UE. De anti-europeni, de anti-atlantiști este plină Europa. România nu are nevoie de așa ceva", declarat președintele PMP, Traian Băsescu.

Comentează știrea

boc
2 septembrie 2016
Nu va fi nevoie

Nu avem nevoie de tine, du-te pe vapor, ia-o si pe Elena Udrea cu tine!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0379 secunde