Un deputat liberal intră în greva foamei. Care este motivul

231
Un deputat liberal intră în greva foamei. Care este motivul - greva-1503574731.jpg

Articole de la același autor

Deputatul liberal de Alba, Florin Roman, a anunțat, astăzi, că va intra în greva foamei, la vedere, în Parlament, din 18 septembrie, nemulțumit că nu a primit asigurări că Centenarul Unirii reprezintă o prioritate pentru Guvern.

"Am anunțat public de la tribuna Camerei Deputaților încă de la începutul lunii mai că intru în grevă japoneză în semn de protest față de modul în care guvernanții tratează cu dispreț Centenarul Marii Unirii. Tot atunci anunțam că, în cazul în care nu vor exista pași concreți, din luna septembrie voi intra într-o formă extremă de protest: greva foamei. Din păcate, lucrurile trenează: Monumentul Unirii (de la Alba Iulia — n.r.) este incert, clădirile istorice sunt nefinanțate, cu excepția Sălii Unirii (prinsă pe PNDL pe vremea tehnocraților), nu există un calendar oficial de evenimente pentru că ministrul Lucian Romașcanu urmărește încredințări directe și întârzie punerea la dispoziție a proiectelor depuse, nu avem buget, practic nu avem nimic, decât vorbe și promisiuni", a scris liberalul pe o rețea de socializare.

Deputatul PNL susține că "cel mai grav lucru este însă tentativa de rescriere a istoriei naționale, de către un guvern anti-românesc, prin încercarea de a pune Alba Iulia, Capitala Marii Uniri, într-un rol decorativ" și că, de asemenea, "epicentrul evenimentelor este mutat spre București".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1205 secunde