Undă verde pentru proiectele comunei Pantelimon

242
Undă verde pentru proiectele comunei Pantelimon - pantelimonneicuvasileprimar6-1429026311.jpg

Articole de la același autor

După ce primarul comunei Pantelimon, Vasile Neicu, a bătut ani la rând la ușile Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, zilele trecute edilul a primit undă verde pentru lucrările la rețeaua de apă și canalizare. E o veste bună pentru sătenii din loca-litățile Runcu, Nistorești și Călugăreni pentru că, în curând, vor beneficia de rețea de apă și vor fi branșați la sistemul de canalizare. Este vorba de aproximativ 900 de persoane a căror viață se va ușura. Visul edilului este ca în câțiva ani toate gospodăriile să fie racordate la rețeaua de apă și la canalizare. Vasile Neicu a explicat că aceste investiții sunt complexe și greu de implementat tocmai din cauza faptului că suprafața comunei este foarte mare, aproximativ 12.000 ha, iar cele cinci sate Pantelimonu de Sus, Pantelimonu de Jos, Runcu, Nistorești și Călugăreni sunt răsfirate. Apă potabilă, canalizare și stație de epurare pentru toate localitățile, asfaltare, reabilitare drumuri comunale sunt proiectele derulate în acest an. Pentru autoritățile locale este un an greu pentru că toată comuna va fi în șantier. "Ne bucurăm că multe dintre proiectele noastre au fost acceptate în sfârșit pentru finanțare!", a declarat primarul Vasile Neicu.

Un alt proiect al edilului este construcția unui cămin cultural la Runcu, cu o arhitectură deosebită. "Oamenii din acest sat de 10 ani nu au mai avut un astfel de spațiu, vechiul sediu dărâmându-se în urma repetatelor inundații. Din cauză că nu mai beneficiem de sprijin din partea Consiliului Județean va trebui să găsim o soluție pentru acest proiect! Cert este că-l vom face cu bani din surse proprii", a mai adăugat primarul Vasile Neicu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9623 secunde