USL, dezavantajat de Alianța Dreptei

191
Potrivit unui sondaj CSOP, participarea PDL la vot în alianță cu alte partide de centru-dreapta ar dezavantaja USL și ar aduce un avantaj electoral PP-DD. USL avea, la începutul lunii septembrie, o intenție de vot de 49% dacă în alegeri s-ar prezenta Alianța PDL, PNȚCD, ICCD, NR, alianță cotată cu o intenție de vot de 24%. La același moment, intenția de vot pentru USL este de 50% dacă în alegeri PDL s-ar prezenta singur, obținând 21% din voturi. PP-DD ar obține 14% din voturi dacă PDL candidează în alianță și 12% din voturi dacă PDL merge pe cont propriu. 

Din același sondaj, rezultă că Alianța PDL, PNȚCD, ICCD, NR poate să adauge la scorul PDL doar 3%. De altfel, ICCD este cotat cu o intenție de vot de 3%, iar PNȚCD și NR cu 1% fiecare. În timp ce 26% dintre românii cu drept de vot cred că această Alianță este bună, 31% cred că este un lucru rău. CSOP a testat și numele posibile ale Alianței, câștig de cauză având în final "Alianța România Dreaptă". Un procent de 31% din cei intervievați așteaptă apariția de noi partide pe scena politică autohtonă, în timp ce 49% nu au așteptări în acest sens. 

Sondajul a fost efectuat de CSOP, în perioada 7-10 septembrie 2012, la comanda PDL.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0731 secunde