USR, inițiativă legislativă privind autorizarea cabinetelor stomatologice mobile

149
USR, inițiativă legislativă privind autorizarea cabinetelor stomatologice mobile - usrcabinetestomatologice-1519230209.jpg
USR a depus, miercuri, la Parlament, o inițiativă legislativă privind autorizarea cabinetelor stomatologice mobile, acestea adresându-se, în special, populației din mediul rural, a anunțat deputatul USR Cosette Chichirău.


"Am depus o inițiativă legislativă care permite autorizarea cabinetelor stomatologice mobile, acestea ar merge, în special, în zonele rurale unde situația sănătății rurale este dramatică. Majoritatea copiilor și adulților din rural au probleme mari cu dantura care le afectează viața în multe alte feluri. Pentru copii, de exemplu, încurajează abandonul școlar, pentru că au infecții, sunt bolnavi și nu pot merge la școală", a afirmat Cosette Chichirău, citată de Agerpres.


Potrivit deputatei USR, în prezent, în România, numai 12% din medicii stomatologi activează în mediul rural, deși aproximativ jumătate din populația României trăiește la țară.


"Atunci am considerat necesară o inițiativă prin care cabinetele mobile să poată fi autorizate. Deocamdată, cabinetele mobile sunt scumpe, doar ONG-urile întreprind astfel de acțiuni. Cabinetele fixe sunt mult mai rentabile, de aceea se află în urban", a mai adăugat Cosette Chichirău.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5169 secunde