Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Valerian Vreme, a avut, ieri, o întrevedere cu președintele Microsoft pentru Europa Centrală și de Est, Don Grantham, cu care a discutat despre posibilitatea implementării cloud computing-ului (lumea informatică în viitor) la nivelul administrației publice din România.
"La nivel național, mediul și cadrul de implementare a tehnologiei de cloud computing sunt foarte bine conturate, iar succesul implementării tehnologiei va fi dat și de existența unei infrastructuri de comunicații electronice performante", a precizat Valerian Vreme.
Cu această ocazie, ministrul român al Comunicațiilor l-a informat pe președintele Microsoft cu privire la proiectele majore ale ministerului, printre care facturarea electronică, arhivarea electronică și managementul identității electronice, potrivit unui comunicat emis de minister.
Totodată, Vreme a prezentat și oportunitățile oferite de noul cadru legislativ din România, în special cele referitoare la parteneriatul Public Privat. În acest sens, ministrul Valerian Vreme a solicitat reprezentanților Microsoft analizarea acestor oportunități și, eventual, înaintarea unor propuneri de proiecte.