Vasile Blaga: Cred că locul Opoziției este în Parlament

340
Vasile Blaga: Cred că locul Opoziției este în Parlament - vasileblaga2-1328102014.jpg
Președintele Senatului Vasile Blaga a declarat astăzi că locul Opoziției este în Parlament, întrucât în acest for, care reprezintă cea mai "importantă" instituție a unui stat democratic, parlamentarii Opoziției se pot exprima.

"Parlamentul cred că este cea mai importantă instituție a unui stat democratic și din acest punct de vedere cred că și locul Opoziției este în Parlament pentru că se poate manifesta. Până la urmă decizia domniilor lor este decizia lor", a afirmat Blaga, citat de Agerpres.

El a recunoscut că sunt comisii importante ale Parlamentului în care Opoziția are majoritatea, dar a susținut că în conformitate cu prevederile Regulamentului Parlamentului "nu este nevoie de raportul comisiei pentru ca o lege să ajungă în plen".

Președintele Senatului a susținut că Puterea deține în continuare majoritatea la Senat și a asigurat că toți senatorii coaliției vor participa la ședințele de plen.

Referindu-se la discuțiile privind demisia premierului Emil Boc, președintele Senatului a spus că nu a comentat niciodată de când este membru PDL despre vreo "dezbatere" din cadrul partidului. "Niciodată, repet niciodată în acești 20 de ani de când sunt membru al PDL nu am comentat despre vreo dezbatere din partid și nu o să o fac niciodată", a precizat Blaga.

În Cadrul Senatului PDL are 46 de parlamentari, PSD 41, PNL 24, UDMR 8, UNPR 14.

Astfel, Coaliția de Guvernare însumează 68 de senatori, în timp ce Opoziția 65 de senatori. Iulian Urban și Mircea Geoană sunt senatori independenți.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8007 secunde