Vezi aici principalele declarații ale președintelui Traian Băsescu în plenul Parlamentului

280
3 min citire
Vezi aici principalele declarații ale președintelui Traian Băsescu în plenul Parlamentului - 428499461974163826641431157152n-1341476514.jpg
Șeful statului și-a expus punctul de vedere cu privire la cererea USL de suspendare a sa din funcție. Iată principalele declarații:
Onorată conducee a Camerelor Parlamentului, doamnelor și domnilor senatori și deputați. Înțeleg că astăzi nu este dezbaterea documentului prezentat și așa cum am discutat cu conducerea celor două Camere, eu doresc să particip la dezbatere. Astăzi vo iface o scurtă prezentare, iar cu ocazia dezbaterilor voi reveni pentru a răspune și prezenta punctul de vedere al președintelui la fiecare punct.
Sunt intr-o oareacare dificultate, am primit documentul la ora 19.30 aseară, ari fi fost imposibil să pregătesc o abordare punct cu punct. Vă mulțumesc anticipat pentru invitarea mea la dezbaterea documentului politic prezentat anterior.
Nu contest dreptul Parlamentului de ainiția si finaliza suspendarea președintelui. E u ndrept constituțional, cred în acest mod de a-l valida sau invalida pe președintele României intr-un moment in care majoritatea parlametnară consideră că trebuie s-o facă. Ceea ce nu cred însă: nu cred că procedura prin care acest drept constituțional e exercitat poate avea fisuri sau abuzuri.
În ce privește documentul ce mi-a fost adus la cunoștință aseară. Apreciez că are patru mari obiective, dintre care 3 de fond si unul conjunctural: Primul e punerea sub controlul PSd și PNL a instituțiilor statului, in mod deosebit a justiției .Al doilea obiectiv- subordonarea tuturor instituțiilor statului către partid prin incălcarea gravă a Constituției și legilor. Al treilea obiectiv- legat de nepunerea in aplicare a refeendumului din noiembrie 2009 prin care poporul, in numel căruia PNL și PSD afirmă că au declanșat suspendarea, a votat cu 85%pentru Parlament unicameral și 300 de parlamentari. Acestea sunt motivele d efond pentru care doriți suspendarea președintelui. Aveți și unul conjunctural: premierul furnizat e deja recunoscut in toată Europa și dincolo de ocean ca priministru copy Copy .Paste. Mai aveti o problemă de ultimă oră privind CV+ul premierului: toți îl știam masterand in Unviersitatea din Catania, ieri a apărut în presă că n-a urmat niciodată un curs.
- Mulți dintre dvs credeți că instituțiile statului mai sunt ca in anul 2004. Vă inșelați amarnic. Sunt 8 ani de cânt, cu migală, cu perseverență, s-a construit independența justiției față de politic. Știu că aveți probleme de neînțeles legate de acest lucru. Am văzut și afirmațiile făcute d e unul din liderii spirituali ai USL- Dan Voculescu: "Trebuie să controlăm justiția". Această vreme a trecut. Nu puteț isă intoarcerti realitătile institutiilor la modul de supunere din anul 2000-2004. Tentativa dvs de a acapara toate funcțiile de decizie în nominalizarea inaltilor demnitari ai sistemului de justitie e greșită, poate să esueze la referendum.
Imi reprosati declaratii făcute, nu am văzut fapte incrinimate, am făcut declaratii. Si eu sunt la fel de liber ca orice parlamentar sa fac declaratii. Declaratiile mele au fost expresia parteneriatului cu coalitia de guvernare, cuguvernul, BNR in momente extreme de criză. Am vrut ca si marti la Cotroceni să spun ce rău ati făcut pentru că stiam foarte bine că nu aveam alte solutii pentru a preveni itnrarea tarii intr-o situatie dificila
Multumesc romanilor ca si-au salvat tara de la o puternica criza prin propriile sacrificii.
- La referendumul de suspendare mi-aș dori mult să fiu votat de pensionarii care na-u pierdut nimic sau le-a crscut pensia in timpul mandatelor mele, sau mai ales acelora care aveau pensie de 7 lei si au dobandit 350 lei. Mi+aș dori sa fiu votat de aceia cărora nu le-au scăzut pensiile.
- Am văzut că v-ați asumat o imensă provocare. Mi-o asum alături de dvs. Provocarea asumată e aceea ca un politician, fie el și președinte, care a refuzat să-i mintă pe români pe timp de criză e trimis in fata electoratului sa fie validat sau invalidat. Pentru mien a fost o obligatie sa le spun romanilor adevărul despre finantele tarii, despre ce poate si ce nu Romania. S-ar putea ca referendumul că confirme ca am avut dreptate să fiu cinstit cu românii. 
Sursa: Realitatea.net

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0443 secunde