Video VIDEO. "Vom vota pentru încuviințarea cererilor justiției!" ... S-AU RĂZGÂNDIT ÎNTRE TIMP

87
VIDEO.

Articole recomandate

Pe 17 noiembrie 2014, a doua zi după ce a pierdut alegerile pentru Cotroceni, Victor Ponta a ieșit la o declarație televizată alături de Constantin, Dragnea, Oprea și Tăriceanu. Acesta spunea:

"România a demonstrat încă o dată că este o democrație consolidată (…) Primul mesaj pe care trebuie să-l dăm este chiar mâine, în Camera Deputaților. Așa cum am spus săptămâna trecută, în dezbaterea pe care am avut-o cu domnul Iohannis, mâine, nu doar cei din PSD, ci toți cei din coaliție, vom vota pentru respingerea definitivă a legii amnistiei și grațierii și, bineînțeles, pentru încuviințarea cererilor justiției. E un prim mesaj că am înțeles ce ne-a transmis electoratul ieri și cred că este singura cale corectă dacă vrem să avem în continuare în România o politică europeană"

O lună și jumătate mai târziu, la Sinaia, tot el întărea mesajul: "Vreau să reafirm decizia pe care o avem în mod clar formalizată: orice fel de solicitări care țin de imunitate sau de incompatibilități constatate de instanțele de judecată, grupurile PSD vor vota pentru. Bun, dacă va exista vreo excepție, vreun abuz, vreo situație, dar nu cred că se pune problema de așa ceva… Principiul este stabilit și aici e vorba doar de consecvența modului nostru de participare la aceste proceduri", citează kmkz.ro.

Atenție la minutul 8,11sec!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8957 secunde