Viitorul sediu al UDTTMR, o investiție de aproximativ 800.00 de euro

321
1 min citire
Reprezentanți ai conducerii și membri ai Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România au participat, ieri, la punerea pietrei de temelie a viitorului sediu al organizației.
Este vorba despre o construc-ție care se va ridica pe strada B.P. Hașdeu, vizavi de Școala 12. Clădirea va avea demisol, parter și un nivel și va cuprinde atât sediul administrativ al uniunii, cât și o sală de spectacole de 80 - 120 de locuri, bibliotecă, sală de rugăciune și dependințe.
Președintele UDTTMR, Saladin Agiacai, a declarat că investiția a fost evaluată între 500.000 și 800.000 de euro și, potrivit contractului, trebuie finalizată în termen de opt luni de la data demarării lucrărilor.
Terenul de care dispune uniunea tătară pentru acest proiect este de 1.400 de metri pătrați, iar construcția desfășurată se va întinde pe 1.100 de metri pătrați.
Președintele Saladin Agiacai a declarat la ceremonialul de ieri că banii nu sunt o problemă pentru ducerea la îndeplinire a acestui proiect. Agiacai a spus că în urma economiilor din anii trecuți și a fondurilor alocate din bugetul de anul acesta, uniunea are la dispoziție, în prezent, aproximativ 1.900.000 lei.
După prezentarea proiectului, participanții au asistat la un moment religios, urmat de tradiționalul ceremonial de sacrificare a batalului pe locul unde se va ridica viitoarea construcție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0293 secunde