"Vom susține în Parlament nominalizarea făcută de Iohannis pentru conducerea SRI"

124
1

Articole de la același autor

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat că liberalii îl vor susține în Parlament pe Eduard Hellvig, nominalizarea făcută de către șeful statului, Klaus Iohannis, pentru conducerea Serviciului Român de Informații (SRI).

"Propunerea făcută de Președintele României are menirea de a pune capăt unei situații de interimat la SRI și de a întări autoritatea unei instituții care a fost supusă mai multor atacuri politice în ultima perioadă. Domnul Eduard Hellvig are o serioasă activitate publică, corectă și necontroversată, iar nominalizarea sa va fi susținută de către PNL în Parlament", afirmă Gorghiu, într-un comunicat de presă.

Liderul PNL susține că este vorba de o procedură normală, în care, așa cum arată Constituția, Parlamentul este chemat să numească, la propunerea Presedintelui României, un director de serviciu de informații.

"În spiritul și litera legilor și ale Constituției României, cât și prin natura valorilor pe care le promovează, Partidul Național Liberal consideră că este absolut firesc ca din partea Președintelui României să vină o propunere civilă pentru conducerea Serviciului Român de Informații. Conducerea civilă a serviciilor de informații reprezintă atât o practică a țărilor cu democrații consolidate, cât și un angajament al României ca țară membră NATO", a adăugat Alina Gorghiu. 



Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6223 secunde