"Vreau să arătăm foarte clar demagogia moțiunii pe fonduri europene"

63

Articole de la același autor

Președintele PSD, Victor Ponta, a criticat astăzi, în deschiderea reuniunii Biroului Permanent Național al partidului, moțiunea pe fonduri europene depusă de liberali săptămâna trecută și a apreciat că "dorința noului PNL, de a avea ei toată puterea fără să știe ce să facă cu ea, e un lucru rău pentru România". 


"Vreau să arătăm foarte clar demagogia moțiunii pe fonduri europene ( a PNL — n.r.), pe lângă faptul că nu are fundament — am preluat în 2012 cu 7 % absorbție, suntem la 55 % — dar am și guvernat împreună, adică împreună cu liberalii am reușit aceste succese, chiar dacă acum ne critică pentru ele. Însă, există un singur efect negativ: scandalul non-stop făcut de PDL-PNL la Bruxelles poate să ducă la ideea că 'românii acolo se ceartă, e rău că le-am dat fonduri europene, mai bine le oprim, cum s-a întâmplat în 2011'. Și mi-aș dori ca, în Camera Deputaților, colegii noștri să facă un apel la seriozitate și la responsabilitate", a declarat Ponta, citat de Agerpres. 


În opinia acestuia, Germania poate oferi un exemplu foarte bun României prin colaborarea dintre creștin-democrați și social-democrați. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 09 Martie 2015
Stire din Politică-Administrație : "Ținta e Victor!"
Joi, 05 Martie 2015
Stire din Politică-Administrație : Mama lui Victor Ponta, la DNA
Joi, 26 Februarie 2015
Stire din Eveniment : Sora lui Victor Ponta, la DNA
Pagina a fost generata in 0.4137 secunde