10% din pacienții cu hepatită C din Europa sunt români

158
2
10% din pacienții cu hepatită C din Europa sunt români - hepatita-1485780190.jpg

Articole de la același autor

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) a organizat o dezbatere privind implementarea unui Plan strategic pentru combaterea hepatitelor virale în România pentru cei peste 1.400.000 de români care se estimează că ar fi afectați de virusurile hepatitice virale B, C sau B plus Delta. 


Discuțiile au avut ca punct de pornire ultimul studiu Hep-CORE, realizat de Asociația Europeană a Pacienților cu Afecțiuni Hepatice (ELPA). 


Raportul Hep-CORE, lansat pe 20 decembrie 2016, la Berlin, evidențiază modul în care țările membre ELPA (27) urmează recomandările internaționale privind bunele practici în ceea ce privește hepatitele virale - răspunsul național, gradul de conștientizare la nivel public, monitorizarea bolii și colectarea datelor, prevenție, testare și diagnostic, evaluare clinică, tratament.


Printre vorbitori s-au numărat: Achim Kautz, consilier pe politici de sănătate al ELPA și unul dintre inițiatorii Strategiei pe Hepatite implementată de curând în Germania; Julio Burman, liderul organizației Pacienților cu Boli de Ficat din Israel, specialist cu o largă experiență în implementarea unor proiecte pe hepatită în țara sa și în țări din America de Sud; Homie Razavi, director al Center for Disease Analysis, LLC (Greater Denver Area); Andrei Băiceanu, consultant științific APAH-RO și ELPA; Marinela Debu, președinte APAH-RO și vicepreședinte ELPA. 


"În România, se estimeaza ca aproximativ 800.000 de persoane au hepatită cronică B, iar 600.000 de persoane au hepatită cronică C. Hep-CORE este util în creionarea zonelor pe care trebuie să le acoperim pentru a răspunde problemei hepatitelor virale. Avem nevoie de programe de screening și prevenție, de acces la tratament și monitorizare. Deși aproximativ 6000 de pacienți cu hepatită cronică virală de tip C au beneficiat de tratamentul fără-interferon în 2016, accesul în program a fost disponibil doar pentru pacienții cu ciroză. Accesul la tratament trebuie să fie nediscriminatoriu, indiferent de stadiile de fibroză ale bolii hepatice. 


În acest an, APAH-RO și-a propus să aibă discuții aprofundate cu principalii responsabili în implementarea politicilor din sănătate - Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări, parlamentari, medici, astfel încât să putem agrea asupra unui Plan Strategic privind Hepatitele Virale", a declarat Marinela Debu, președinte APAH-RO.


Potrivit studiului Hep-CORE: 
• 52% dintre cei intervievați la nivel european (25) și din țările din bazinul mediteranean (2) au arătat că țările lor nu au strategii naționale privind hepatitele virale (B și C), contrar recomandării Organizației Mondiale a Sănătății


• Doar trei dintre aceste țări au acces, fără restricții, la tratament de ultimă-generație, pentru hepatita C


• 17 țări (63%) nu au un registru național pentru virusul hepatitei B


• 15 țări (56%) nu au un registru național pentru virusul hepatitei C


• 10 țări (37%) nu au locații de testare sau screening în afara spitalelor pentru populație generale


• 12 țări (44%) nu au locații de testare sau screening în afara spitalelor care oferă servicii de testare și screening pentru populația aflată la risc


"România are una dintre cele mai ridicate rate privind numărul celor cu hepatită virală C, însă rata de diagnosticare și tratament este una dintre cele mai mici. Lipsa programelor de screning și întârzierea accesului la tratament se traduce printr-o povară financiară la nivelul bugetelor naționale alocate sănătății, din cauza complicațiilor pe care ajung să le dezvolte pacienții", a arătat Homie Razavi, directorul Center for Disease Analysis, LLC (Greater Denver Area).


România ocupă locul 1 în Europa, ca număr total de cazuri de hepatita C, conform datelor de prevalență raportate de Organizația Mondială a Sănătății, și locul 4 ca rată a mortalității cauzate de afecțiunile hepatice, mai exact 44,5 decese la suta de mii de locuitori, în condițiile în care media europeană este de 15 decese la suta de mii de locuitori. În România sunt aproximativ 10% din cele 12 milioane de persoane care se estimează a fi infectate cu virusul hepatitei C din întreaga Europă. 


"În completarea Strategiei globale a Organizației Mondiale a Sănătății, capitolul privind hepatitele virale, Hep-CORE evidențiază acțiunile necesare la nivelul Europei. Este o analiză cuprinzătoare privind actualele politici la nivel național, subliniind problemele care trebuie rezolvate. Consider că problema hepatitei virale C poate fi rezolvată, în beneficiul pacienților și a Guvernelor naționale, prin implementarea de politici pe termen mediu și lung care să aibă ca acțiuni de bază programe de screening și acces la terapii de ultimă generație", a declarat Achim Kautz, consilier pe politici de sănătate al ELPA. 


Julio Burdman, liderul organizației Pacienților cu Boli de Ficat din Israel, a adăugat că ,,în calitate de fost pacient cu hepatită virală C, tratat cu interferon, poate spune că este dificil să treci prin toți pașii tratamentului. Acum, există opțiunea tratamentului fără interferon, însă numărul pacienților care au acces la acest tip de tratament este limitat din cauza costurilor ridicate. Cu toate acestea, ar trebui să existe un efort comun din partea tuturor celor implicați - medici, asociații de pacienți, politicieni și jurnaliști, pentru a dezvolta și implementa planuri strategice de acțiune menite să elimine această boală silențioasă".


Conform unui studiu național realizat în perioada 2006 – 2008, de o echipă de medici de la Centrul de Hepatologie și Gastroenterologie al Institutului Clinic Fundeni, sub coordonarea Prof. Dr. Liana Gheorghe, în colaborare cu Institutul Național de Sănătate Publică, prevalența infecției cu virusul hepatitei C în acea perioadă în țara noastră era de 3,23%. 


Estimările specialiștilor arată că vârful epidemiei de hepatită C în România va fi atins în jurul anului 2020, din cauza cumulării pacienților infectați înainte de anul 1989 cu persoanele nou infectate prin utilizarea de droguri intravenoase, piercing sau tatuaje.


Andrei Băiceanu, consultantul științific APAH-RO și ELPA a menționat că "rezultatele studiului Hep-CORE arată că deși Strategia Națională privind Sănătatea atinge subiectul hepatitelor virale B și C, România mai are un drum lung de parcurs în ceea ce privește implementarea politicilor în acest domeniu. României îi lipsește un program coerent de screening, mulți pacienți fiind diagnosticați într-o fază avansată a bolii."


În elaborarea studiului Hep-CORE au fost analizate următoarele țări: Austria, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Danemarca, Egipt, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Israel, Italia, Macedonia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia, Ucraina, Marea Britanie. 


Comentează știrea

candipharm.com
15 decembrie 2022
candipharm.com

http://www.candipharm.com/#

MorrisLet
28 decembrie 2022
MorrisLet

https://hydroxychloroquinex.com/ where to get plaquenil

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5024 secunde