Acupunctura reduce durerea pe parcursul unei intervenții chirurgicale

243
2 min citire
Acupunctura făcută înaintea și pe parcursul unei intervenții chirurgicale reduce durerea și dozele de analgezic necesare după operație, potrivit unui studiu realizat în Statele Unite și publicat de AFP.
Oamenii de știință au ajuns la concluzia că dozele de opioide necesare pentru controlarea durerii au fost mai slabe la pacienții operați, care au făcut acupunctură, comparativ cu cei care nu au beneficiat de acest tratament.
Cel mai mare avantaj al acupuncturii a fost puterea de reducere a efectelor secundare provocate de opioide, se mai arată în studiu. Cercetătorii spun că efectele secundare ale analgezicului afectează recuperarea operației și prelungesc durerea pe tot parcursul șederii în spital.
Medicii recomandă ca acupunctura să fie considerată o opțiune pentru controlarea durerii în cazul unei intervenții chirurgicale. Conform celor mai recente cercetări, această tehnică a fost utilizată în China de mai bine de 5.000 de ani, stimulând eliberarea hormonilor care reduc senzația de durere, numiți endorfine. Endorfinele sunt substanțe produse de creier, ca răspuns la o varietate întreagă de stimuli. Endorfinele interacționează cu receptorii din creier, pentru a reduce percepția de durere, acționând similar cu medicamentele precum codeina și morfina.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0285 secunde