Aflați de ce vă doare capul

504
1 min citire
Aflați de ce vă doare capul - be8c0b0f1e53415a099c9d2a7ab103ce.jpg
Peste jumătate dintre români acuză dureri de cap, migrene sau cefalee cel puțin o dată pe lună, arată statisticile. Principalii factori care duc la declanșarea crizelor sunt stresul, oboseala sau supărarea. Însă acestea nu sunt singurele cauze, ci ele pot fi determinate și de prinderea părului prea strâns, parfumuri prea puternice etc. Vă enumerăm, în rândurile următoare, câteva dintre cauzele durerilor de cap, mai ales în această perioadă:
r Temperaturile ridicate - vremea caldă favorizează apariția durerilor de cap sau a migrenelor. Riscul de migrene crește cu până la 7,5% pentru fiecare cinci grade Celsius în plus, potrivit unui studiu efectuat pe 7.000 de pacienți. Pe lângă temperatură, cercetătorii au descoperit că și modificările de presiune pot avea un efect similar.
r Mirosurile puternice - chiar dacă sunt plăcute, aceste mirosuri pot provoca dureri de cap. Una dintre explicațiile date de specialiști este că mirosurile pot stimula sistemul nervos. Învinovățite de durerile de cap sunt: parfumurile și anumite flori.
r Accesoriile pentru păr - părul prins strâns la spate, în coadă, poate da dureri de cap. La fel, bentițele, părul împletit prea strâns sau pălăriile mici.
r Exercițiile fizice intense - efortul fizic poate provoca umflarea vaselor de sânge de la nivelul capului și gâtului, creând presiune.
r Postura incorectă - dacă întâmpini în mod frecvent dureri de cap în timpul programului de lucru, de vină ar putea fi poziția incorectă a corpului la birou.
r Fumatul - acest viciu nu provoacă dureri de cap doar fumătorilor, ci și celor care stau în preajma lor, din cauza nicotinei care provoacă îngustarea vaselor de sânge de la nivelul creierului.
r Cafeina - în cantități moderate, cafeina este benefică, însă consumul exagerat poate provoca dureri de cap.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0376 secunde