Aloe vera grăbește regenerarea celulară

443
< 1 min citire
Gelul proaspăt stors din frunza de aloe calmează durerea și ajută la vindecare nu numai în cazul accidentelor din bucătărie, ci și în cazul arsurilor solare, eczemelor și altor afecțiuni dermatologice.
Pe pielea sănătoasă, gelul este folosit pentru proprietățile sale hidratante și hrănitoare.
Aloe vera are și proprietăți anti-fungice, anti-bacteriene și grăbește regenerarea celulară. În compoziția gelului intră lactatul de magneziu, substanța care calmează mâncărimile, și poate fi de mare ajutor în erupții cutanate și înțepături de insecte.
Administrată intern, aloe vera poate distruge bacteriile dăunătoare și paraziții intestinali.
Proprietățile frunzelor de aloe vera se văd și în igiena dentară. Stomatologul Timothy E. Moore a studiat mult folosirea frunzelor de aloe în igiena dentară, iar rezultatele au fost spectaculoase. Pasta de dinți cu extract de aloe vera combate gingivita și sângerările gingiei, previne apariția cariilor, vindecă leziunile mucoasei bucale, reduce durerea și inflamațiile provocate de ciuperci și bacterii.
Pe lângă efectele pozitive, aloe vera poate să producă și neplăceri. De aceea, suplimentele de orice fel cu extract din frunza de aloe nu trebuie luate decât de adulții sănătoși tun. Restul, copiii, bătrânii, persoanele care suferă de boli cronice și alergii, sunt sfătuiți de specialiști să consulte un medic.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0314 secunde