Lupta roz

Autopalparea sânilor, cea mai eficientă metodă de depistare a cancerului mamar

1496

Articole de la același autor

La fiecare trei minute, o femeie din oricare colț al lumii află că are cancer de sân. Un diagnostic dur, un moment peste care cele mai multe dintre femei trec foarte greu, deși medicii spun că, descoperit la timp, cancerul de sân se poate vindeca. Aproximativ 70% din cazurile de cancer de sân sunt descoperite prin autoexaminare.
Astăzi începe luna internațională de luptă împotriva cancerului de sân. Medicii și organizațiile neguvernamentale organizează campanii de informare cu privire la prevenirea și tratarea acestei boli.

Probabilitatea de a dezvolta un cancer de sân crește odată cu vârsta. Femeile care au în familie persoane care au avut cancer mamar, precum și cele care nasc pentru prima oară după 30 de ani riscă să se confrunte cu această boală. Antecedentele de cancer la celălalt sân, dar și doza mare de radiații ionizante la nivelul toracelui în scop de diagnosticare sau terapeutic sunt alți factori de risc. Femeile care nu au născut niciodată, cele care își expun în mod frecvent sânii la radiațiile solare, femeile care au avut menstruație precoce (sub vârsta de 11 ani), dar și cele cu menopauza întârziată (după 55 de ani) sunt mai expuse la această boală. De asemenea, obezitatea în post-menopauză și dieta bogată în grăsimi și dulciuri fine, microtraumatismele mamare, mai ales cele repetate, reprezintă alți factori de risc.
Alăptarea copiilor la sân, dar și activitatea fizică intensă sunt factori care reduc riscul apariției cancerului mamar.

Autopalparea lunară, cea mai eficientă metodă de depistare a cancerului
Cea mai eficientă metodă de depistare la timp a cancerului de sân este autopalparea lunară. Încă de la apariția primelor suspiciuni, este obligatorie prezentarea la medic.
Cum se face in mod ideal această autopalpare?
Imediat după menstruație, în fața oglinzii, de obicei după duș, dezbrăcată până la brâu, femeia trebuie să observe eventualele modificări de formă, vascularizație, volum, eventualele retracții mamelonare, modificări tegumentare, noduli superficiali.
Sânul se palpează bilateral, de la stern până la marginea laterală a toracelui și de la limita lui superioară până la șanțul submamar, iar areola mamară și mamelonul se examinează separat.
Palparea sânilor trebuie să fie completată cu palparea regiunilor axilare pentru depistarea unor eventuali ganglioni limfatici, întrucât sânul drenează limfatic la nivel axilar.
Simptomatologia apare, de obicei, atunci când este destul de târziu. Semnele unui cancer mamar sunt durerea, deformările, scurgerile mamelonare, roșeața sau ulcerația tegumentară, mâncărimea.

Metode de tratament
Femeile care se confruntă cu această boală au la dispoziție mai multe alternative de tratament. Acestea sunt:
Lumpectomia - îndepărtarea chirurgicala a nodulului canceros sau a tumorii canceroase de la sân, împreună cu o porțiune subțire din țesutul normal al sânului care înconjoară tumora. Lumpectomia este deseori folosită în stadiul 0, Stadiul I sau Stadiul II al cancerului de sân.
Mastectomia - constă în îndepărtarea chirurghicală a sânului afectat. Poate sau nu să includă îndepărtarea unora sau a tuturor ganglionilor limfatici din zona axială. Mastectomia este tratamentul cel mai folosit pentru femeile ce suferă de cancer de sân aflat în stadiul 0, sadiul I, Stadiul II sau Stadiul III.
Îndepărtarea ganglionilor limfatici din zona axială, prin intervenție chirurgicală. În mod normal, disecțiile ganglionilor axiali se realizează în cazul femeilor supuse mastectomiei pentru a determina dacă boala s-a extins mai departe de sân.
Chimioterapia - tratamentul cu medicamente anti-canceroase administrat, în mod normal, intravenos sau oral. Chimioterapia poate fi folosită singură sau în combinație cu lumpectomia sau cu mastectomia.
Radioterapia - utilizează raze de înaltă frecvență pentru a opri procesul de dezvoltare și divizare a celulelor canceroase. Deși radiațiile deteriorează atât celulele canceroase, cât și pe cele sănătoase, de obicei celulele sănătoase au capacitatea să se autorefacă și să funcționeze normal după radioterapie.
Terapia medicamentoasă - o varietate de medicamente poate fi folosită chiar dacă s-a efectuat sau nu o intervenție chirurgicală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7371 secunde