Boala plămânilor pentru care trebuie să vă tratați toată viața

548
Boala plămânilor pentru care trebuie să vă tratați toată viața - ed5abab8143504220aa0db7a69ab5b82.jpg
Ați observat că de ceva vreme tușiți dimineața și, mai nou, când depuneți efort, obosiți mai repede și respirați mai greu? Simptomele nu par severe, dar ar fi indicat să dați o fugă la medicul pneumolog. Chiar dacă par banale și, de multe ori, le puneți pe seama oboselii ori a unei răceli, aceste simptome pot anunța dezvoltarea unei bronhopneumopatii cronice obstructive (BPOC). "Această afecțiune se instalează în jurul vârstei de 40 de ani, apare mai frecvent la fumători și la persoanele expuse la diverse noxe. Inițial simptomele sunt neglijate, dar cu timpul tusea se accentuează și ajunge să îl deranjeze pe pacient ziua și noaptea. Deseori, este însoțită de expectorație. Totodată, greutatea în respirație apare la eforturi din ce în ce mai mici", a afirmat, pentru "Cuget Liber", dr. Vera Eniko Pall.
Odată depistată, afecțiunea trebuie tratată, nu lăsați să treacă timpul. "În lipsa tratamentului, calitatea vieții bolnavilor se deteriorează rapid, toleranța la efort este scăzută și pacienții devin din ce în ce mai dependenți de persoanele care îi îngrijesc", a subliniat specialistul.
Tratamentul este administrat prin inhalație și este eficient numai dacă este urmat cu strictețe, zilnic. "Terapia inhalatoare nu dă dependență. Sunt pacienți care se sperie că vor deveni dependenți dacă iau medicamentele zi de zi. Nu este vorba de așa ceva, dar, ca și în cazul diabetului, când trebuie să se administreze zilnic insulină, și BPOC-ul este o boală cronică care trebuie tratată zilnic, toată viața", a explicat specialistul. Cele mai multe medicamente sunt compensate 50%. "Boala nu se vindecă, dar se ameliorează sub tratament. De multe ori, pacientul are nevoie și de evaluare cardiologică, boli de nutriție etc", a adăugat dr. Pall. Evoluția bolii este urmărită cu ajutorul spirometriei, ce trebuie repetată la fiecare trei luni.
Pe lângă obligativitatea urmării tratamentului, bolnavii trebuie să renunțe la fumat sau să evite expunerea la noxe. De ajutor este, în sezonul rece, vaccinarea, pentru a preveni îmbolnăvirea cu infecții respiratorii, care pot deteriora starea de sănătate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7978 secunde