Bolnavii de cancer, într-o situație disperată: de șase ani așteaptă noi tratamente!

78
Bolnavii de cancer, într-o situație disperată: de șase ani așteaptă noi tratamente! - bolnaviidecancer-1394034332.jpg

Articole de la același autor

Asociațiile bolnavilor de cancer atrag atenția asupra faptului că lista medicamentelor compensate nu a mai fost actualizată de peste șase ani, iar în cazul acestor bolnavi, posibilitățile terapeutice sunt foarte reduse. Mai exact, bolnavii au nevoie să înceapă tratamentul imediat după diagnosticare și nu își permit să piardă timp.
"Sunt salutare acțiunile derulate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în toamna anului 2013, pentru eliminarea listelor de așteptare în oncologie, însă Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer consideră că aceste demersuri punctuale trebuie să devină normalitate, astfel încât pacienții să poată primi tratamentul ce le este vital cât mai curând posibil. Cu excepția tratamentelor pentru unele afecțiuni maligne hematologice, la acest moment, listele de așteptare s-au refăcut, pacienții cu cancer așteptând să intre pe tratament, în medie, între câteva săptămâni și câteva luni, în funcție de boala oncologică de care suferă. La mulți dintre acești pacienți, boala progresează în această perioadă de așteptare, astfel încât pacientul respectiv este scos din listă", a explicat Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9435 secunde