Cadrele medicale, din nou nemulțumite de salariile pe care le încasează

477
Cadrele medicale, din nou nemulțumite de salariile pe care le încasează - sanitassalarii-1502356908.jpg

Articole de la același autor

Conducerea Federației SANITAS a participat la o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Ministerului Muncii, pentru elaborarea Regulamentului-cadru în vederea stabilirii locurilor de muncă și categoriilor de personal, precum și mărimea concretă a sporurilor pentru condiții de muncă pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și Asistență Socială".

"La această întâlnire de lucru, Ministerul Sănătății a fost reprezentat de Carmen Silvia Pop-Secretar de stat, iar Ministerul Muncii de Elena Ispas-Director Direcția Politici Salariale, deși ne așteptam ca cel puțin prima discuție pe acest subiect să fie un dialog direct cu ministrul Sănătății, așa cum ni s-a promis inițial, pentru a putea stabili direcțiile de bază ce ar trebui respectate în elaborarea Regulamentului", au Leonard Bărăscu, președinte SANITAS.

Federația SANITAS a cerut ca viitorul Regulament-cadru să aibă la bază cel puțin următoarele principii:

Elaborarea unui Regulament-cadru care să cuprindă toate categoriile profesionale care lucrează în Sănătate și Asistență socială (personalul TESA și de deservire). În acest sens, am solicitat Executivului să găsească o soluție tehnică pentru repararea acestei inechități, chiar dacă acest lucru presupune modificarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Fixarea prin Regulament a unui prag minim pentru sporuri acordate personalului din sistemul sanitar și de asistență socială, având în vedere că prin Legea salarizării acest prag a fost eliminat.

Posibilitatea cumulării a două sporuri pentru personalul care este expus mai multor categorii de riscuri.

Reprezentanții Federației SANITAS și-au expus argumentele în susținerea celor trei principii pe care le consideră fundamentale în elaborarea unui Regulament-cadru corect, echitabil și complet, declarând că nu va susține un document construit în afara acestora.

Aceștia solicită, în continuare, ministrului Sănătății și ministrului Muncii o întâlnire în care să identifice soluții concrete care să conducă la respectarea celor trei puncte enunțate și argumentate la întâlnirea de lucru. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0064 secunde