Call-center la Spitalul Județean

392
< 1 min citire
Spitalul Județean Constanța va avea, în curând, un call-center pentru programarea pacienților care vor dori să fie consultați de specialiștii din Policlinica 1. Dr. Dan Căpățână, managerul spitalului, a afirmat că sistemul a fost achiziționat încă de anul trecut, din fondurile spitalului și urmează să fie inaugurat în viitorul apropiat. De asemenea, pacienții vor putea să se programeze la medic și on-line. "Pacienții vor fi anunțați dacă intervine o modificare. Dacă, de exemplu, medicul nu poate veni, pacienții vor fi anunțați. Primeam numeroase reclamații vizavi de faptul că pacienții trebuiau să aștepte foarte mult, că programul medicilor nu era anunțat. Se va lucra după un sistem riguros, ce va respecta normele impuse de Ministerul Sănătății. Adică, pentru fiecare consultație vor fi alocate 15 minute", a afirmat medicul.
După introducerea acestui sis-tem, pacienții vor fi introduși și într-o bază de date, în care se vor specifica și problemele de sănătate și serviciile primite. "Când va apărea car-dul de sănătate, noi vom fi pregătiți", a mai afirmat dr. Căpățână.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0301 secunde