Campanie pentru prevenirea infectării cu HIV/SIDA la Costinești

746
Campanie pentru prevenirea infectării cu HIV/SIDA la Costinești - 297fb4731aed72a8044b9a457dfe6d52.jpg
Fundația "Tineri pentru Tineri" desfășoară, în perioada 19 iulie - 29 august o campanie de conștientizare și responsabilizare în viața sexuală și de prevenire a infectării cu virusul HIV/SIDA. În cadrul campaniei, 70 de voluntari vor aborda tinerii aflați pe plaja din Costinești și le vor oferi pliante cu informații despre prevenirea contaminării cu virusul HIV/SIDA.
De asemenea, pe durata campaniei va fi instalat un cort unde vor fi organizate sesiuni de informare privind infecțiile cu transmitere sexuală, metodele de contracepție, comportamentul responsabil.
Campania, denumită "Iubește cu cap! Până peste cap!" se bazează pe rezultatele cercetării realizate de Asociația Română pentru Promovarea Sănătății, care arată că 16% dintre tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani, care și-au început viața sexuală, nu au utilizat niciodată prezervativul.

Pentru unii, SIDA este transmisă prin înțepătura țânțarilor

Asociația Română pentru Promovarea Sănătății a desfășurat, în luna aprilie 2010, o cercetare care a avut drept scop estimarea cunoștințelor tinerilor de până în 24 ani, cu privire la infecțiile cu transmitere sexuală și consecințele practicării sexului neprotejat.
Studiul a fost realizat pe 1.325 de tineri, din mediul urban și rural. Rezultatele au arătat că nivelul de informare este insuficient - peste un sfert dintre cei chestionați (28%) au răspuns că virusul HIV/SIDA este transmis de țânțarul anofel (răspunzător pentru transmiterea malariei), 19% dintre ei au crezut că SIDA se transmite prin sărut, 8,7% printr-o strângere de mână.
În legătură cu utilizarea prezervativului, 27% dintre tinerii care și-au început viața sexuală au declarat că nu au folosit prezervativul la primul contact sexual, 32% au afirmat că a fost neprevăzut, iar 15% pentru că nu s-au gândit și la acest aspect. Principalul motiv pentru care nu a fost utilizat prezervativul a fost încrederea în partener.
Despre infecțiile cu transmitere sexuală, tinerii află de la prieteni și anturaj - 27% dintre ei de la profesori - 13%, din reviste și broșuri - 11%, de la părinți și rude - 9%.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6268 secunde