Când are loc înscrierea candidaților constănțeni la examenul de rezidențiat

107
Când are loc înscrierea candidaților constănțeni la examenul de rezidențiat - candarelocinscrierea-1445268538.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Sănătății a stabilit condițiile în care se va desfășura anul acesta concursul de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie.


Astfel, concursul va fi organizat duminică, 15 noiembrie și, la fel ca în anii trecuți, acesta se va desfășura, descentralizat, în șase centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.


Înscrierile se fac la Direcția de Sănătate Publică Constanța până pe 23 octombrie (inclusiv), în zilele lucrătoare, între orele 12,00-16,00.


Un candidat poate depune un singur dosar de concurs. Depunerea mai multor dosare ale aceleiași persoane, pentru mai multe centre universitare, atrage măsura eliminării candidatului respectiv din concurs.


Medicii rezidenți și medicii specialiști vor depune adeverința eliberată de unitatea în care sunt încadrați, din care să reiasă specialitatea în care sunt confirmați și tipul contractului individual de muncă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8703 secunde