Concurs Carența vitaminei D din timpul iernii

458

Articole recomandate

Iarna este perioada din an în care organismul este privat de lumina solară din cauza scurtării zilei și a reducerii intensității razelor în acest anotimp.
Expunerea la lumină este esențială pentru sinteza vitaminei D, motiv pentru care milioane de oameni din emisfera nordică suferă de carențe ale vitaminei, ca urmare a expunerii insuficiente la soare. Cercetările au arătat că, în timpul iernii, nivelul vitaminei D din organism este minim.
Vitamina D stimulează absorbția intestinală a calciului și-l fixează la nivelul oaselor.
În lipsa vitaminei D, copiii vor fi afectați de rahitism, iar adulții se vor confrunta cu osteoporoză. Femeile care au intrat la menopauză au un nivel mai mic de vitamina D și prezintă un risc mult mai mare de a face fracturi față de persoanele care își asigură nivelul optim de vitamina D cu ajutorul suplimentelor. Mai multe studii au arătat că vitamina D joacă un rol important în protecția cardiovasculară și în prevenirea unor tipuri de cancer.
După expunerea la soare, alimentația este sursa organismului de vitamina D. Cea mai bună sursă naturală de vitamina D este peștele gras precum somonul, uleiul de pește, uleiul din ficat de cod, gălbenușul de ou, lactatele, ciupercile. Totuși, cantitățile zilnice care ar trebui consumate pentru a obține nivelul recomandat de vitamina D sunt uriașe, motiv pentru care trebui să luați suplimente de vitamina D.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4301 secunde