"Câștigă pas cu pas"… sănătate

52
Campania "Câștigă pas cu pas" provoacă elevii din peste 50 de licee din țară la mersul pe jos. Cu ajutorul unor pedometre, echipele de elevi vor aduna pașii făcuți timp de șase săptămâni, se arată într-un comunicat de presă al Fundației Române a Inimii. Mai mult de 1.500 de elevi din 30 de licee din România s-au înscris în concursul "Câștigă pas cu pas" au început deja cele șase săptămâni de mers pentru sănătate.

Elevii își vor monitoriza numărul de pași efectuați în decurs de șase săptămâni cu ajutorul unor pedo-metre oferite de organizatori. Perioada de desfășurare este 25 aprilie 2013 - 6 iunie 2013, iar câștigătorii vor fi premiați cu articole sportive. 

"Întotdeauna prevenția este mai ieftină decât tratarea bolilor cardiovasculare, iar schimbarea comportamentului încă din anii adolescenței este soluția cea mai firească pentru un viitor mai bun al copiilor noștri. Ceea ce încercăm în acest program destinat liceenilor din România este să îi provocam la exerciții de sănătate. 

Sportul trebuie să redevină modul lor de viață și cred că avem mari șanse să reușim acest lucru pentru că și până acum au demonstrat că sunt interesați de sport. De un an întreg cluburile formate în licee organizează propriile evenimente și acțiuni care au la bază ideea de mișcare", a declarat dr. Dan Gaiță, președintele Fun-dației Române a Inimii.

Statisticile plasează România pe locul 3 în lume în ceea ce privește rata mortalității din cauza bolilor cardiovasculare, principala cauză de mortalitate la nivel local. De asemenea, în țară se înregistrează un număr din ce în ce mai mare de accidente cardiovasculare ce apar la vârste timpurii, adică mai devreme de 45 de ani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 30 Aprilie 2013
Stire din Sănătate : Atenție la arsurile solare!
Marţi, 30 Aprilie 2013
Stire din Sănătate : Atenție la astenia de primăvară
Marţi, 30 Aprilie 2013
Stire din Sănătate : Ce efecte are tratamentul cu… sare
Marţi, 30 Aprilie 2013
Stire din Sănătate : Osteoporoza, "hoțul ascuns"
Pagina a fost generata in 1.813 secunde