Cazul copiilor internați la "Marie Curie". Cine sunt vinovații și ce-i de făcut

82

Articole de la același autor

Ancheta epidemiologică legată de îmbolnăvirea copiilor din județul Argeș este în plină desfășurare. Alți opt copii cu sindrom hemolitic uremic vor rămâne internați în continuare, patru dintre aceștia la secția de nefrologie, iar ceilalți patru copii la ATI.

În prezent, șase copii sunt dializați peritoneal, evoluția acestora fiind staționară spre favorabilă. Într-un singur caz, starea de sănătate a copilului este gravă, acesta fiind ventilat mecanic în secția de terapie intensivă (ATI).

La data de 16 februarie, 12 cazuri au fost diagnosticate cu sindrom diareic sever cu deshidratare, unele dintre acestea necesitând dializă.

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a luat legătura cu Centrul European de Control al Bolilor Transmisibile încă din 10 februarie. Au fost efectuate demersuri pentru sosirea unei echipe de specialiști ai Centrului pentru acordarea de sprijin în efectuarea investigațiilor pentru depistarea cauzelor de îmbolnăvire.

De asemenea, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP a instituit un sistem de raportare zilnică a tuturor cazurilor de diaree severă cu deshidratare a copilului cu vârsta de până la 5 ani, la nivelul întregii țări.

Din datele preliminare ale anchetei epidemiologice, reiese că debutul bolii a avut loc într-o perioadă de două săptămâni. DSP Argeș a recoltat probe de apă plată, apă de rețea și lapte praf atât din comerț, cât și de la domiciliile copiilor, iar rezultatele au fost conforme, cu excepția a două probe recoltate de la domiciliul unor copii.

Sindromul de deshidratare acută, consecință a manifestărilor diareice, a reprezentat un factor important în evoluția ulterioară a cazurilor, mai ales prin întârzierea prezentării la serviciile medicale în vederea instituirii tratamentelor de rehidratare.

Referitor la ipoteza apărută în mass-media referitoare la corelarea vaccinurilor administrate copiilor și cauza îmbolnăvirilor, reprezentanții ministerului fac următoarele precizări: "Această eventualitate este exclusă din următoarele considerente: copiii au vârste diferite, între 5 luni și 1 an și 7 luni, doar doi fiind vaccinați în luna ianuarie (unul cu vaccin hexavalent și altul cu ROR). Din loturile de vaccin administrat în județul Argeș, au fost vaccinați și copii din alte județe. Nu există nicio informație de natură științifică privind asocierea dintre vaccin și sindromul hemolitic uremic. În ultimele cinci zile, niciun copil din județul Argeș sau din alte zone ale țării nu a mai fost raportat cu boală diareică gravă. Ancheta epidemiologică va continua pentru a verifica posibilitatea existenței altor surse de alimente de origine animală (produse lactate nepasteurizate, carne de vită) care ar putea fi sursa îmbolnăvirii". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 17 Februarie 2016
Stire din Sănătate : Program de educație pentru sănătate
Pagina a fost generata in 1.9429 secunde