Cazurile suspecte de meningită West Nile din Tulcea au fost infirmate

269
< 1 min citire
Raportul transmis, ieri dimineață, de specialiștii Institutului Național "Cantacuzino" la Ministerul Sănătății arată că probele prelevate de la cei doi tulceni, suspectați de infectare cu virusul meningitei West Nile, sunt negative. În consecință, Ministerul Sănătății a anunțat că, până în prezent, pe teritoriul țării noastre nu au fost confirmate cazuri de meningită West Nile.
Menționăm că în Grecia au fost depistate, în ultimele săptămâni, 32 de cazuri de infectare cu acest virus, iar trei oameni au murit.
Specialiștii sfătuiesc populația să evite, pe cât posibil, expunerea la țânțari purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi sau aplicând substanțe chimice de îndepărtare a țânțarilor. Totodată, se recomandă împiedicarea pătrunderii țânțarilor în locuințe utilizând mijloace mecanice (plase la ferestre) sau substanțe chimice și îndepărtarea din jurul locuințelor a recipientelor cu apă stătută.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0332 secunde