Ce afecțiune duce la complicații pulmonare

422
1 min citire
Ce afecțiune duce la complicații pulmonare - cordsursaunica-1641225090.jpg
De cele mai multe ori, boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) este una dintre principalele cauze ale cordului pulmonar. Nu știți ce este cordul pulmonar? Specialiștii susțin că acesta se referă la o afecţiune caracterizată prin deteriorarea părţii drepte a inimii, ca o consecinţă a bolilor pulmonare severe. De regulă, provoacă retenţie de lichide şi suferinţă respiratorie progresivă. Din păcate, opţiunile terapeutice sunt limitate, deoarece este necesară rezolvarea problemei de bază. Simptomele depind, însă, de gravitatea bolii şi sunt produsul stării pulmonare subiacente şi al leziunilor cardiace asociate. Prin urmare, apar adesea la cei cu dificultăţi respiratorii (dispnee) cu debut progresiv.
Într-o primă fază, simptomele se fac simțite în timpul activităţii fizice de intensitate moderată, cum ar fi mersul pe distanţe lungi sau urcatul scărilor, dar pot apărea chiar şi în timpul odihnei în cazuri mai severe.
Odată ce apare afectarea cardiacă, pacienții observă mici umflături din cauza acumulării de lichide (edeme) în diferite părţi ale corpului, cum ar fi membrele inferioare. Apoi, angorjarea venelor jugulare situate la nivelul gâtului şi mărirea ficatului (hepatomegalie congestivă) sunt simptome comune. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), principalele simptome ale BPOC sunt dispneea, tusea productivă şi tendinţa de a dezvolta infecţii respiratorii. De asemenea, trebuie precizat că afectarea pulmonară are ca rezultat reducerea oxigenării sângelui şi poate necesita terapie permanentă cu oxigen. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 24 Octombrie 2015
Stire din Sănătate : Boala care distruge viața fumătorilor: BPOC
Pagina a fost generata in 0.038 secunde