Ce afecțiuni endocrine sunt influențate de caniculă

402
Una dintre glandele a cărei funcționalitate este direct proporțională cu temperatura mediului este tiroida, iar patologia endocrină este influențată de temperaturile crescute, susține dr. Constantin Dumitrache, medic endocrinolog, citat de Agerpres.ro. "Căldura este un excitant al funcției tiroidiene, deci vara, când temperaturile sunt ridicate, creea-ză probleme celor cu funcție hipertiroidiană și face bine celor cu insuficiență tiroidiană", a explicat dr. Dumitrache.

Potrivit acestuia, hipertiroidia se manifestă prin hiperexcitabilitate, palpitații, tremurături, scaune frecvente, agitație psihomotorie, labilitate psihică, transpirații abundente sau stări de căldură. Pe timp de caniculă, toate aceste stări se accentuează, ceea ce modifică starea de echilibru funcțional a bolnavului. "Pacientul care este conștiincios și vine la control nu se va decompensa. Noi le spunem bolnavilor hipertiroidieni să vină la control odată cu schimbarea sezonului, deoarece și dozele de medicamente trebuie crescute pe timpul verii pentru a menține un echilibru", a adăugat endocrinologul. Dr. Dumitrache a precizat că și insuficiența tiroidiană trebuie atent monitorizată în această perioadă deoarece cu cât temperatura de afară este mai mare, cu atât doza de medicamente este mai redusă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7999 secunde