Ce crede Ministrul Sănătății despre transplanturile din România

182
Dr. Vasile Cepoi, ministrul Sănătății, consideră că transplantul reprezintă, de multe ori, o soluție mai ieftină și eficientă decât alte terapii și este de acord că acest domeniu trebuie să se dezvolte mai mult în țara noastră.

"Am fost un susținător al domeniului încă din 2003 când activam ca secretar de stat în minister. Motivul pentru care încă mai avem liste de așteptare la transplant nu este legat de fonduri, care sunt suficiente în programul național, cât mai ales de mentalitatea încă neschimbată în rândul multor medici, dar și a populației", a declarat, astăzi, ministrul Sănătății.

Dr. Cepoi s-a întâlnit în această dimineață cu prof. dr. Francis L. Delmonic, coordonator desemnat de Organizația Mondială a Sănătății în domeniul donării și transplantului și cu o delegație a Agenției Naționale de Transplant condusă de către prof. dr. Irinel Popescu. Oficialii au discutat despre adoptarea unor măsuri de dezvoltare a rețelei de transplant în sistemul medical românesc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7992 secunde