Ce efecte au asupra organismului dereglările hormonale

443
Ce efecte au asupra organismului dereglările hormonale - eduardcirco13-1464356005.jpg
Spectrul bolilor endocrine poate fi întâlnit și la bărbați și la femei. Patologia endocrină reprezintă o gamă largă de manifestări, în special pentru sexul feminin. Complexitatea biologică a organismului femeii este mult mai mare, prin prisma faptului că ea duce specia mai departe, iar sistemul endocrin, în acest sens, este implicat major.

De aceea, în cazul femeilor există o predominanță a bolilor endocrine, comparativ cu bărbatul, însă nici bărbații nu sunt scutiți de aceste tulburări, potrivit specialiștilor endocrinologi.

Sistemul endocrin este într-o strânsă relație cu sistemul nervos și cu sistemul imunitar, la nivel de comunicare intercelulară. Întregul nostru organism nu ar putea exista, dacă nu ar fi comunicare între părțile componente. Comunicarea rapidă prin sistemul nervos realizează fluxul nervos care comunică între celule, culege informații din întreg organismul și le procesează în creier. Acesta dă alte informații și comenzi către celule, la care se adaugă și comunicarea prin intermediul sistemului endocrin.

"Este vorba de o serie de glande endocrine, dintre care unele se reduc la o singură celulă, iar altele la organe ca atare. Aceste glande endocrine produc hormoni ce se varsă în torentul circulator care, practic, circulă peste tot, în funcție de componentele sistemului: hipotalamus, hipofiză, tiroidă, paratiroidă, suprarenale, gonade (testicule, ovare). Între aceste componente există o interconectare. Dacă una dintre ele nu funcționează corect (secretă hormoni ori în exces, ori în minus), întregul sistem are de suferit", a declarat dr. Eduard Circo, specialist endocrinolog.

Dificultați în procesul de diagnosticare

Simptomatologia și examenul pacientului din punct de vedere endocrin presupun examinarea tuturor componentelor. Examenul clinic general este dublat de particularitățile investigațiilor în contextul patologic.

"Orice celulă a organismului are capacități secretorii hormonale. De exemplu, există un sistem complex de celule așezate de-a lungul intestinului. Aceste celule produc diverși hormoni în contact cu o serie de mesaje venite din alimente, din flora intestinală, hormoni care trec bariera hematoencefalică, ajung la creier și înfluențează centrii nervoși. Acest nivel de reglaj poate să aibă imperfecțiuni la nivelul mesajului genetic, la nivelul transportorilor care trimit și transportă aceste mesaje, la citirea lor, la afectul lor", explică medicul.

Toate aceste consecințe arată complexitatea patologiei. În esență, pe anumite linii hormonale poate exista un exces sau un minus secretor. Problema care se pune la ora actuală, potrivit specialistului, este că sunt foarte multe boli tiroidiene la care funcția este normală, nivelul hormonal este corect, însă patologia există și în acest fel este mai greu de diagnosticat.

Un organ endocrin poate fi afectat ca structură, aspect, sau funcție, iar aceste modificări pot apărea separat sau împreună.

Glanda endocrină poate să producă hormoni dezechilibrat sau poate să aibă modificări de aspect, mărire în volum, formare de noduli, tumori și alte modificări.

"Există forme de tiroidă în care propriul organism respinge organul, formează autoanticorpi care acționează în tiroidă și pot modifica producția hormonală, sau pot să modifice structura tiroidei, s-o mărească, să formeze noduli care pot duce la operație sau, din contră, pot să o atrofieze, să o usuce.

Sistemul endocrin mai are de suferit și din cauza poluanților, a anumitor compuși chimici care se găsesc în alimente (pesticide), din cauza substațelpor xenoestrogene care sunt extrem de dăunătoare atât pentru femei, cât și pentru bărbați", potrivit specialistului.

Stresul psihic și emoțional poate și el determina tulburări disfuncționale ale întregului sistem, mai ales din cauza hormonilor de creștere care sunt implicați în procesul de contracarare a stresului. 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5902 secunde