Ce test indică prezența cancerului de intestin

507
Ce test indică prezența cancerului de intestin - campaniecancer-1363120015.jpg
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România continuă și în acest an campania de informare cu privire la cancerul intestinului gros, sub sloganul "Nu lăsați neglijența să vă despartă!", campanie de informare a publicului cu privire la cancerul intestinului gros și la metodele de depistare precoce a acestei boli. 

Una dintre cele mai simple metode de depistare existentă în acest moment este testul hemocult. Acest test este neinvaziv și nu presupune niciun fel de intervenție medicală, având drept scop depistarea prezenței unei sângerări ascunse în scaun, un indicator foarte util în diagnosticarea precoce a unor afecțiuni intestinale sau chiar a cancerului intestinului gros. Prezența sângelui în scaun poate fi un simptom al cancerului intestinului gros sau rectului, însă nu toate sângerările de acest fel sunt cauzate de cancer. 

Afecțiunile care pot duce la prezența de sânge în materiile fecale includ: hemoroizii, colita ulcerativă, fisurile anale, ulcerul duodenal. De aceea, este important ca pacienții să discute cu medicul lor de familie despre aceste investigații și despre cum se poate realiza testul hemocult. Cancerul intestinului gros este a doua cauză de deces dintre toate tipurile de cancer din Europa și, anual, în lume mor 700.000 de oameni din această cauză. 

Conform statisticilor, incidența anuală a acestei forme de cancer, în țara noastră, este de 8.696 cazuri noi, fiind pe locul al doilea ca frecvență a celor mai întâlnite forme de cancer la ambele sexe. Cancerul intestinului gros poate fi detectat în stadii incipiente și tratat cu șanse reale de vindecare. Pentru aceasta însă, trebuie aplicate metodele de screening, efectuarea de investigații specifice regulate, chiar și în lipsa oricăror semne de boală. Aceste investigații trebuie realizate după împlinirea vârstei de 50 de ani, uneori chiar mai devreme dacă medicul o indică, mai ales în cazul persoanelor care prezintă cazuri de boală în familie, conform specialiștilor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 13 Martie 2013
Stire din Sănătate : Cardiacii constănțeni…în pericol!
Pagina a fost generata in 1.6668 secunde