Centru de recuperare pentru copiii cu handicap, la Medgidia

571
Spitalul Municipal Medgidia va inaugura luni, 8 martie, primul centru de recuperare pentru copiii cu handicap locomotor din localitate. Centrul se află la parterul unității sanitare, iar conducerea spitalului va pune la dispoziție, de asemenea, o sală pentru logopedie și psihologie. În ceea ce privește dotarea centrului, Primăria Medgidia a achiziționat aparatură de specialitate și medicamente în valoare totală de 35.000 lei.
Datorită deschiderii și funcționării noului centru, copiii cu probleme locomotorii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze până la Cernavodă pentru recuperări. În Medgidia sunt 124 de copii cu deficiențe locomotorii, iar cei de vârstă școlară frecventează cursurile la Constanța. Pentru a nu mai face naveta, Primăria Medgidia a făcut demersuri la Inspectoratul Școlar în vederea înființării unei clase speciale în localitate, începând cu anul școlar viitor, dar momentan nu s-a primit niciun răspuns.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 03 Martie 2010
Stire din Sănătate : Analgezicele ne pot surzi
Pagina a fost generata in 1.8907 secunde