Constanța va avea institut de boli infecțioase

397
Ministerul Sănătății vrea să înființeze câte un institut de boli infecțioase în Constanța, Cluj, Iași, Târgu Mureș și Brașov. Institutul de Boli Infecțioase "Matei Balș" va deveni Institutul Național de Boli Infecțioase și va coordona spitalele și secțiile de boli infecțioase din țară.
Aceste măsuri sunt prevăzute în Strategia Ministerului Sănătății pentru 2008-2010, publicată pe pagina de internet a instituției.
Documentul precizează că înființarea institutelor de boli infec-țioase  la Constanța, Cluj, Iași se va face prin reorganizarea actualelor spitale de specialitate. La Târgu-Mureș, institutul se va înființa prin preluarea secțiilor infecțioase de specialitate din structura Spitalulul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș. În privința Institutului de Boli Infecțioase de la Brașov, acesta s-ar putea înființa prin reorganizarea actualului Spital de Boli Infecțioase.
Toate aceste institute vor fi în subordinea Ministerului Sănătății Publice și vor coordona din punct de vedere metodologic spitalele și secțiile de boli infecțioase din zonele arondate. La rândul lor, aceste institute vor fi coordonate de Institutul Național de Boli Infecțioase "Matei Balș", prevede strategia Ministerului Sănătății.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.6434 secunde