CT de ultimă generație, într-un centru medical cu tradiție

135
1 min citire
CT de ultimă generație, într-un centru medical cu tradiție - mediconstprint-1422621585.jpg
Computer tomografia este o metodă de investigație imagistică ce are la bază proprietățile razelor X care străbat corpul uman, fiind absorbite în grade diferite de țesuturi. Investigația realizată pe computer tomograful (CT) multislice este, la ora actuală, vârful imagisticii medicale prin această metodă. Iar un astfel de aparat are în dotare centrul Mediconst (str. Flămânda, nr. 19, municipiul Constanța). Specialiștii în imagistică spun că avantajele metodei constau în viteză rapidă de scanare, de ordinul secundelor, și achiziționarea unui volum mare de date, ceea ce crește considerabil confortul pacientului. Această tehnologie oferă, de asemenea, posibilitatea scanării organelor în mișcare. O diferență majoră între aparatele tomografice convenționale și cele multislice este că pot fi investigate secțiuni mai mici de un milimetru, iar doza de iradiere scade cu până la 68%, dat fiind timpul mai scurt de procesare a imaginii. 
CT-ul poate fi folosit pentru studiul oricărui organ al corpului ca ficatul, pancreasul, intestinele, rinichi, glande suprarenale, plămânii și inima. De asemenea, poate studia vasele de sânge, oasele și măduva spinării. CT-ul oferă posibilitatea măsurării densității, putându-se determina cu precizie dacă într-o anumită regiune există o tumoră, o acumulare de sânge sau de puroi, fibroză etc. Folosind tehnici moderne se obțin imagini bi și tridimensionale de angioRM a creierului, regiunii cervicale, a întregului abdomen, spectrul aplicațiilor fiind extins de la oncologie, neurologie, neurochirurgie, pediatrie, ortopedie, cardiologie, interne, ORL, screening neinvaziv al leziunilor situate la nivelul sânilor, chirurgie maxilo-facială, până la aplicațiile din sfera cercetării.
Noile servicii de computer tomograf și serviciile medicale de rezonanță magnetică (RMN) sunt metode complementare. De exemplu, pentru a vizualiza plămânul, este cu mult mai utilă o examinare computer tomografică. Pentru a vizualiza abdomenul sunt foarte multe situații în care CT-ul este mai util, având și o adresabilitate mai mare - este o metodă de investigație mai ieftină.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0365 secunde