Cu ce probleme se confruntă pacienții cu hemofilie

146
Cu ce probleme se confruntă pacienții cu hemofilie - hemo-1523894887.jpg

Articole de la același autor

Lipsa de informare, non-aderența la tratament, dar și lipsa centrelor de specialitate sunt probleme cu care se confruntă pacienții cu hemofilie, au susținut luni participanții la o dezbatere organizată, cu prilejul Zilei Mondiale a Hemofiliei, de către asociații de profil ale pacienților.


"Hemofilia nu este o boală pe care să o cunoască toată lumea. Chiar și afară este o boală mai puțin cunoscută. Este cazul să fim și optimiști, pentru că hemofilia a beneficiat în ultimii ani de niște avantaje, faptul că în 2017 bugetul pentru tratarea hemofilicilor din România a fost crescut de trei ori și jumătate. Aceasta este o boală tratabilă și poate fi ținută sub control dacă este tratată corect. (...) Sunt foarte mulți dintre noi care nu sunt complianți la tratament. Sunt reticenți din multe motive. (...) Hemofilia trebuie tratată corect și, în clipa când este tratată corect, se rezolvă foarte multe probleme", a declarat Nicolae Oniga, președintele Asociației Naționale a Hemofilicilor din România. Directorul Centrului de Hematologie și Transplant Medular din cadrul Institutului Clinic Fundeni, Daniel Coriu, a afirmat că există finanțare, dar aceasta nu rezolvă toate problemele. "Avem finanțare, dar nu suntem pregătiți să folosim această finanțare. (...) Nu finanțarea rezolvă toate problemele. Sistemul medical trebuie să fie pregătit, trebuie să avem profesioniștii capabili să rezolve problemele și să utilizeze eficient resursele, pentru că noi nu vorbim acum numai de a cheltui bani, ci trebuie să vorbim despre o utilizare corectă și eficientă a acestor resurse. Din nefericire, cu excepția centrelor mari, în mare parte a țării pacienții nu sunt informați, nu își cunosc boala. (...) Din nefericire, foarte mulți oameni nu au posibilitatea de a accesa informația cum trebuie", a explicat medicul.


Potrivit acestuia, o altă problemă este reprezentată de non-aderența și non-complianța la tratament. "O altă problemă legată de pacienți este lipsa suportului psiho-economic. Cred că am avea nevoie de psihologi specializați în acest domeniu. (...) Mulți pacienți sunt asistați sociali, nu au posibilitatea nici să ajungă la cel mai apropiat centru care să le ofere ajutor medical necesar", a spus Coriu. El a semnalat lipsa centrelor comprehensive și a centrelor de tratament pentru această boală.


Sursa: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0113 secunde