Cum este afectată viața unei femei după îndepărtarea chirurgicală a uterului

6545
Cum este afectată viața unei femei după îndepărtarea chirurgicală a uterului - fibromuluterin-1477664671.jpg

Articole de la același autor

Histerectomia totală este o intervenție chirurgicală ce constă în scoaterea uterului, împreună cu colul uterin, din cavitatea abdominală, spre deosebire de histerectomia sub-totală care implică menținerea colului uterin pe loc și extragerea numai a corpului uterin. Îndepărtarea chirurgicală a uterului este una dintre procedurile la care sunt supuse multe femei, din cauza afecțiunilor care le prejudiciază major calitatea vieții. 


Majoritatea femeilor cu histerectomie nu se mai simt complete, unele dintre ele au nevoie de consiliere psihologică pentru a depăși situația. Cu toate acestea, histerectomia este o intervenție prin care, dacă este făcută la timp, se pot evita complicații severe, care, altfel, ar amenința viața pacientei. "Această intervenție poate fi făcută printr-o incizie clasică abdominală, pe cale vaginală, laparoscopic sau printr-o combinație între ele, laparoscopic și vaginal. La Euromaterna putem oferi pacientelor noastre noi metode de diagnostic și tratament pentru o gamă largă a patologiei gineco-logice. Intervențiile sunt efectuate atât prin metode clasice, cât și prin metode moder-ne, minim invazive", explică dr. Mugurel Dan Raica, medic primar obstetrică și ginecologie.


Histerectomia totală se recomandă în patologii diverse ale uterului, în funcție de vârsta pacientei și de dorința de a prezerva funcția reproducătoare. Se practică în tumori benigne voluminoase, cum sunt fibroamele uterine, sângerări vaginale abundente ce nu pot fi controlate altfel, infecții uterine, precum și în diverse situații oncologice, precum tumorile maligne.


Care sunt riscurile operației
Histerectomia este o procedură sigură, însă, în unele cazuri, pot apărea anumite complicații: "Histerectomia implică riscul de apariție a complicațiilor minore sau majore, deși în majoritatea cazurilor, aceste com-plicații postoperatorii sunt rare, pot apărea complicații generale ca: infecții, leziuni ale intestinelor, vezicii urinare, uretrelor și uretrei, pierderi masive de sânge, formarea de fistule (o comunicare între intestin, vezica urinară și vagin și/sau piele), care necesită o a doua intervenție pentru a fi rezolvate", menționează medicul specialist. 


Cât de dificilă este recuperarea
Ca și în cazul altor intervenții, recu-perarea după operația de histerectomie este ușoară. Pacienta se externează din spital, după trei zile. Nu necesită tratament medicamentos după operație.


"Recuperarea completă durează de la patru până la opt săptămâni. Pacienta va putea să crească treptat nivelul de efort fizic depus zilnic. În primele două sau trei săptămâni este importantă odihna. După această perioadă, pacienta își poate relua o parte din activitățile zilnice obișnuite și chiar se poate întoarce la locul de muncă, dacă acesta nu este foarte solicitant din punct de vedere fizic. În primele două săp-tămâni postoperator trebuie evitată ridicarea greutăților. La aproximativ 6 săptămâni după histerectomie se poate relua activitatea sexuală", sfătuiește specialistul.


Histerectomia poate fi efectuată în cadrul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Euromaterna, la indicația medicului curant. Mai multe informații puteți primi dacă apelați numărul de telefon 0241/605.555.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5249 secunde