Cum influențează hormonii viața unei femei

882
Cum influențează hormonii viața unei femei - e8c2015d9e029dff6677e4d002787a36.jpg
Hormonii joacă un rol important în menținerea sănătății unei femei. Când nivelul acestora fluctuează, sunt afectate atât starea de spirit, fertilitatea și starea de sănătate, fiind favorizată apariția unor boli.
Hormonii caracteristici sexului feminin sunt estrogenul și progesteronul, produși lună de lună. Alimentația deficitară, stilul de viață, emoțiile, vârsta, dar și ovulația influențează funcționarea normală a glandelor și producția de hormoni. Iar fluctuațiile hormonale fie semnalează prezența unei probleme de sănătate, fie pot cauza una.

Oboseală și kilograme în plus
În mod frecvent, femeile care au depășit vârsta de 35 de ani au un nivel ridicat de estrogen. Semnele pot fi recunoscute imediat: sunt indispuse, triste și au crampe în perioada sindromului premenstrual; de asemenea, sunt predispuse la a suferi de depresie, de fibrom uterin, sunt mereu obosite sau se îngrașă în mod inexplicabil. Cele mai multe ignoră însă că aceste probleme de sănătate pot fi legate de nivelul estrogenului și consideră simptomele ca fiind cauzate de înaintarea în vârstă sau chiar de menopauză.
Poate fi suspectat un nivel crescut al nivelului estrogenului și în cazul femeilor cu osteoporoză, cu o pilozitate facială excesivă, cu tensiuni la nivelul sânilor sau a celor cu diabet zaharat.
În schimb, un nivel scăzut al estrogenului au femeile diagnosticate cu boli autoimune, care au suferit o histerectomie sau urmează chimioterapie sau radioterapie. Bineînțeles, și cele aflate la menopauză. Urmările se constată la nivelul digestiei, somnului, sunt favorizate tulburările mentale, atrofia vaginală și infecțiile de tract urinar inferior.
Femeile cu un nivel scăzut al estrogenului pot fi recunoscute după dificultățile de concentrare, durerile articulare, pielea uscată și ridată prematur, scăderea libidoului, migrene frecvente, infecții vaginale, atacuri de panică.

Infecții vaginale și balonare
Progesteronul este un hormon natural, secretat de ovare în timpul ciclului menstrual; excesul de progesteron cauzează senzația de balonare, tristețe, somnolență, predispoziție la infecții vaginale și sensibilitatea sânilor. În schimb, dacă nivelul este scăzut, există posibilitatea ca femeile să sufere de infertilitate, de afecțiuni tiroidiene sau ale vezicii biliare. Alte simptome sunt creșterea în greutate, retenția de apă, apariția cheagurilor de sânge în timpul menstruației, atrofia vaginală.

Se impune schimbarea stilului de viață
Activitatea hormonală poate fi analizată de medicii obstetricieni, ginecologi și endocrinologi. În prescrierea tratamentului, specialiștii vor ține cont de starea generală de sănătate și de gravitatea problemelor legate de fertilitate. Atenție! Cele mai bune rezultate au fost obținute în urma asocierii terapiei medicale cu un stil de viață sănătos, care presupune o dietă echilibrată, exerciții fizice, odihnă și reducerea stresului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1724 secunde