Cum ne tratăm în caz că apar "pietrele la rinichi"

2937
Cum ne tratăm în caz că apar

Articole de la același autor

Denumiți popular "pietre la rinichi", calculii renali sunt segmente de minerale din urină ce rămân blocate în rinichi atunci când pacientul nu bea suficientă apă, face exces de dulciuri sau alimente ce conțin mult calciu. Medicii susțin că sunt și pacienți norocoși, care elimină pe cale naturală aceste "pietre"; totuși, ei atrag atenția asupra riscurilor imense la care se supun cei care nu intervin cu tratament sau operație: infecții și insuficiență renală. Deși putem confunda foarte ușor o banală durere de spate cu apariția litiazei renale, medicii ne ajută să facem diferența. În cazul calculilor renali, adică a pietrelor la rinichi, durerea apare brusc și poate fi resimțită mai ales la mișcare, este foarte intensă, însoțită de senzația de greață și de vărsături, apariția sângelui în urină, urinări frecvente și dureroase. De cele mai multe ori, durerea poate iradia către organele genitale și poate persista chiar și câteva zile. "Primul semn de boală este durerea, după care apare și sângerarea, febra. Calculii renali au un «răsunet» foarte puternic la nivelul aparatului urinar, astfel că pacientul va resimți toate aceste simptome extrem de puternic. Pentru a stabili cu exactitate diagnosticul, este nevoie de tomografie computerizată, sumar de urină, urocultură, calcemie și ecografie renală. La fel de important este istoricul medical al pacientului și regimul său dietetic, care pentru medic poate reprezenta un punct de plecare. Mai trebuie menționat faptul că litiaza renală este adesea confundată cu zona zoster sau afecțiunile anexiale la femei, fapt pentru care, un prim consult poate fi efectuat de medicul de familie care să trimită pacientul către specialistul corect", explică dr. Viorel Tode, medic primar urolog.

Risc major de infecții

Complicațiile litiazei renale se manifestă prin risc major de infecții la nivelul tractului urinar sau pot produce leziuni renale, pentru ca, în final, bolnavul să ajungă la insuficiență renală. Acesta este momentul în care viața lui se poate schimba radical pentru că fie nu va putea supraviețui fără dializă, fie va trebui să suporte o operație de îndepărtare a "pietrelor".

"Dacă medicul consideră că piatra poate fi eliminată de la sine și durerea cauzată de aceasta este suportabilă pentru pacient, poate recomanda tratamentul medicamentos care include medicația cu antialgice, antiinfla-matoare ce pot reduce durerea, dar și creșterea consumului de lichide.

În cazul în care calculii sunt prea mari pentru a putea fi eliminați pe cale naturală, se recurge la celelalte metode de terapie. De exemplu, se poate utiliza metoda ESWL, adică ultrasunete care sunt suficient de puternice pentru a străbate corpul și pentru a sparge calculii. Nefrolitotomia este o metodă invazivă prin care chirurgul introduce un tub telescopic în rinichi și extrage calculul. Urmează uretero-scopia, prin care medicul introduce de-a lungul tractului urinar un tub telescopic foarte subțire până la nivelul calculului, pe care îl va extrage sau îl va sparge. Operația clasică este ultima variantă care este luată în calcul și asta pentru că implică o durată de vindecare mult mai mare. Toate metodele de tratament și inter-venție vor fi stabilite însă individual, în funcție de toți factorii amintiți și de starea pacientului", completează medicul.

Andreea NĂSTASE

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 20 Septembrie 2013
Stire din Sănătate : Când și cum îmi înțarc bebelușul
Pagina a fost generata in 2.5111 secunde