Cum poate fi prelungită speranța de viață în patru etape

221
Cum poate fi prelungită speranța de viață în patru etape - livehealthyuzb0wj-1314094060.jpg

Un studiu american elaborat de Centers for Disease Control and Prevention (Centrele pentru controlul și prevenirea bolilor) face recomandări în privința căilor de urmat pentru a câștiga câțiva ani de viață. Studiul, publicat pe 18 august în revista American Journal of Public Health, arată că persoanele de peste 17 ani care nu fumează, fac sport regulat, mănâncă echilibrat și beau alcool cu moderație (femeile, cel mult un pahar și bărbații, două pe zi) au un risc cu 63% mai mic să moară prematur față de semenii lor care trăiesc altfel, relatează Agerpres.


La studiu au participat aproape 17.000 de persoane. Chiar și alegerea uneia din etapele menționate asigură o oarecare protecție, însă cercetătorii precizează că cel mai bun mijloc de prelungire a speranței de viață este combinarea celor patru.

În cadrul studiului, s-a demonstrat că femeile care au adoptat cele patru bune obiceiuri au ieșit ceva mai bine decât bărbații, riscul lor de deces scăzând cu 63%, în timp ce al bărbaților s-a redus cu 62%.

Rezultatele prezentului studiu le confirmă pe cele ale unei cercetări similare, publicate recent în revista American Journal of Clinical Nutrition, care arăta că regimul mediteranean, alături de practicarea regulată a mișcării fizice, o greutate rezonabilă și lipsa fumatului pot prelungi speranța de viață a unei femei cu 15 ani și a unui bărbat, cu 8 ani și jumătate



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 23 August 2011
Stire din Sănătate : Condimentele taie caloriile
Marţi, 23 August 2011
Stire din Sănătate : Fumatul este o boală cronică
Luni, 22 August 2011
Stire din Sănătate : De ce se umflă picioarele vara?
Pagina a fost generata in 2.0401 secunde