Cum să avem grijă de ficat fără cure de detox agresive

75
< 1 min citire
Cum să avem grijă de ficat fără cure de detox agresive - detoxifiere-1777195578.webp
Ficatul nu are nevoie de cure miraculoase ca să funcționeze bine. În fiecare zi, fără pauză, procesează alcoolul, medicamentele și substanțele potențial toxice, transformându-le în compuși pe care organismul îi poate elimina. Cu alte cuvinte, susțin specialiștii, detoxifierea nu este un eveniment ocazional, ci un proces continuu.
De aici apare și una dintre cele mai frecvente confuzii: ideea că ficatul ar avea nevoie de „curățare“ rapidă. În realitate, nu există dovezi solide că sucurile, ceaiurile sau curele de câteva zile pot elimina toxinele acumulate. Dacă ficatul este sănătos, își face singur treaba. Dacă nu este, astfel de cure nu rezolvă problema.
Ceea ce funcționează, în schimb, este reducerea factorilor care îl suprasolicită. Alimentația bogată în grăsimi saturate, zahăr și produse ultraprocesate, consumul frecvent de alcool sau utilizarea excesivă a medicamentelor pun presiune constantă pe ficat.
De aceea, primul pas nu este un detox, ci revenirea la echilibru: mese mai simple, mai puțin procesate și mai bine distribuite pe parcursul zilei.
Hidratarea corectă are și ea un rol important. Nu curăță ficatul în mod direct, dar sprijină procesele prin care organismul elimină produșii rezultați din metabolism

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0563 secunde