Cum să îți controlezi propriul corp pentru a te feri de boli

876
Cum să îți controlezi propriul corp pentru a te feri de boli - controlcorpprofjure-1332176215.jpg

Ritmul alert în care suntem nevoiți să trăim zi de zi, diversele probleme și stresul ne fac să uităm, de cele mai multe ori, de propriul nostru corp. Psihologii ne pot învăța câteva metode de a folosi gândurile pozitive pentru a avea mai mult control asupra corpului.


Specialiștii în psihologie susțin că, în mod inconștient, omul depozitează emoțiile și anxietatea în corp, pentru a le ocoli. În acest fel, însă, fluxul energiei în corpurile noastre este oprit și se creează blocaje energetice care cresc riscul dezvoltării unor afecțiuni ce, în general, nu există în lumea naturală. "Corpul este o oglindă a gândurilor și credințelor noastre, iar fiecare celulă din organism răspunde la fiecare gând pe care îl avem și la fiecare cuvânt pe care îl rostim. Pe măsură ce ne separăm mintea de corp, pentru a evita anxietatea, ne-am disociat față de corpul nostru și am pierdut orice relație cu el", explică Ilie Grădinaru, președintele Asociației "Pro-Psi".

Știința care explorează legătura dintre trup și suflet
Un concept recent dezvoltat de cercetătorii științelor moderne, psiho-neuro-imunologia se ocupă de interacțiunile dintre sistemul nervos, imunitar, endocrin și activitatea mentală. "Psiho-neuro-imunologia explorează tulburările psihosomatice cauzate de starea noastră emoțională și mentală", aflăm de la Ilie Grădinaru.
Pentru cei interesați să afle mai multe despre această știință, la sfârșitul lunii aprilie va fi organizat un atelier susținut de profesorul Jure Yoram Biechonski, licențiat în istorie, filozofie, literatură franceză și psihologie, format în consiliere familială, psihodramă, fondator al școlii de hipnoterapie cognitivă și analitică și creator al hipnoanalizei tranzacționale.
Jure Biechonski susține cursuri de psihoterapie peste tot în lume, iar, în perioada 27 - 29 aprilie, se va afla și în Constanța, pentru un atelier cu titlul "Psiho-neuro-imunologie. Explorarea corpului emoțional. Utilizarea surselor psihologice în afecțiuni fizice".

Metode de a ne îmbunătăți sănătatea prin gânduri pozitive
În cadrul atelierului care se va desfășura în câteva săptămâni la Constanța, profesorul Biechonski se va referi la părțile corpului ca la reflecții ale sub-personalităților noastre și îi va învăța pe participanți cum să exploreze relația minte - corp - suflet. "Se va experimenta corpul la niveluri emoționale, fizice și spirituale, se vor explora părțile din corpul nostru unde se depozitează și înrădăcinează adânc emoțiile și vom putea să comunicăm între sub-personalitățile fizice și ego-ul conștient", spune psihologul Ilie Grădinaru. Printre tehnicile ce vor fi utilizate la acest atelier se numără art-terapia transpersonală, psihodrama centrată pe corp, hipnodrama, sau terapia prin muzică și mișcare.
Psihologul constănțean a precizat că acest curs informativ, practic și experimental ne poate învăța cum să ne folosim mintea pentru a avea mai mult control asupra corpului. "Vom învăța metode pentru a ne ajuta pe noi înșine, și pe ceilalți să sporim sănătatea fizică și emoțională", explică Ilie Grădinaru.

Atelierul este disponibil pentru orice constănțean
La cursul organizat la Constanța de Asociația "Pro-Psi" poate participa orice persoană interesată, fără restricții generate de pregătirea profesională, mai spune Ilie Grădinaru. În plus, psihologii vor putea beneficia și de creditele profesionale pe care Colegiul Psihologilor din România le-a aprobat pentru acest atelier.
Prin urmare, cei care doresc să se înscrie la cursul informativ care va avea loc la sfârșitul lunii viitoare, pot afla mai multe informații la sediul Asociației "Pro-Psi", situat pe strada Ștefan cel Mare, nr. 78, Constanța, sau la telefon 0720/063.554.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2992 secunde